Libido Scazut Femei – 7 solutii la indemana

Lia Podcast

Cum iti aduci libidoul la un nivel normal, pentru o viata sexuala implinita

Femeile, in marea lor majoritate, au o structura sexuala complexa.

Mult mai complexa decat cea a barbatilor – care functioneaza foarte simplu din punct de vedere al stimularii sexuale, pe modelul stimul-actiune-orgasm (pe subiectul asta am scris mai multe aici).

Din acest motiv, de foarte multe ori, femeile se confrunta cu lipsa libidoului sau cu scaderea dramatica a dorintei de a face sex.

Si ca dovada ca este o treaba serioasa, a primit chiar si o denumire medicala: tulburare hipoactiva a dorintei sexuale.

De ce se ajunge aici ?

Sunt multi factori care influenteaza acest aspect al unei vieti normale si implinite si tocmai de aceea, orice modificare in calitatea si frecventa vietii sexuale merita toata atentia.

Totusi, de ce se ajunge pana aici?

Pentru ca multe femei invata de mici ca n-au nevoie sa faca sex; pentru ca educatia sexuala este foarte limitata si nimeni nu vorbeste de implicatiile medicale ale unei vieti lipsite de activitate sexuala; pentru ca femeile se lasa de multe ori pe ultimul loc ca sa puna pe locul intai copiii, casa, jobul, sotul si nevoile tuturor, mai putin ale lor.

Si se mai ajunge aici cand iti este Rusine sa vorbesti cu medicul tau despre problemele astea.

Principalii vinovati

Printre cauzele principale care influenteaza scaderea libidoului se numara:

  • diferite probleme medicale sau de ordin hormonal
  • situatii emotionale solicitante
  • unele probleme psihologice
  • calitatea relatiei de cuplu
  • lipsa suportului emotional din partea persoanelor apropiate
  • varsta
  • folosirea diferitelor medicamente, inclusiv pilulele anticonceptionale care, de multe ori, au ca efect secundar scaderea libidoului
  • stima de sine scazuta sau lipsa unei rutine de self-care care sa imbunatateasca imaginea de sine

Desi exista atat de multe motive care joaca un rol mai mare sau mai mic in scaderea libidoului la femei, numeroase studii medicale plaseaza, insa, stresul si oboseala cronica in topul factorilor care au cea mai mare influenta asupra dorintei sexuale a femeilor.

Insa mi-am propus ca articolul acesta sa nu fie despre cauzele problemei ci despre ce poti face tu, Femeie, ca sa ai o viata sexuala implinita si sa te bucuri de reconectare cu partenerul tau.

7 solutii la indemana ca sa iti aduci libidoul la normal

Pentru tine ce inseamna normal?

Ia o pauza de cateva minute si gandeste-te putin ce ar insemna o activitate sexuala normala pentru tine.

Si nu, oricat de mult sau de putin ar fi normalul tau, NU este gresit.

Este ceea ce simti tu ca este bine pentru tine.

Dar ce faci cand normal a devenit DELOC?

Terapii hormonale

Femeile se confrunta de multe ori cu probleme precum uscaciune vaginala sau dureri care creeaza disconfort si conduc catre o scadere a dorintei sexuale.

In astfel de situatii, o discutie directa cu medicul ginecolog este cea mai buna solutie.

Puteti face investigatii suplimentare si iti poate prescrie terapii hormonale care sa te ajute sa depasesti problema si sa iti recapeti libidoul pierdut.

Fereste-te, insa, sa iei tratamente dupa ureche sau pentru ca au functionat la vecina.

Tu esti tu, si ai nevoie sa discuti serios cu medicul tau inainte de orice tratament.

Exercitii fizice

Sportul te ajuta mai mult decat crezi.

Dincolo de mentinerea formei fizice si un tonus de invidiat, sportul stimuleaza si imbunatateste circulatia sangelui si iti ofera o stare de spirit pozitiva si o imagine de sine mult mai buna.

In plus, sportul te destinde si te ajuta sa eliberezi stresul si presiunea pe care o simti zi de zi.

Toate acestea pot influenta foarte mult viata sexuala, pentru ca stimuleaza o crestere semnificativa a libidoului.

Cand te simti bine in pielea ta se vede pe toate planurile, nu-i asa?

Si nu, nu trebuie sa iti petreci jumatate de zi la sala, chiar si exercitiile moderate, pe care le poti face acasa, au efect similar.

Reducerea stresului

Intr-o lume aflata in continua schimbare, cand totul in jur se misca pe repede inainte, nivelul stresului depasete de multe ori limitele normale.

Stresul de la job, caruia i se adauga griji legate de bani, poate preocupari si alegeri pentru dezvoltarea copiilor, stresul cotidian si traficul insuportabil, discutii si neintelegeri cu cei apropiati…Toate sunt surse de stres care te afecteaza constant.

Este firesc sa nu mai ai aceleasi interese si dorinte.

Inclusiv legate de sex.

Crearea unei rutine care sa te ajute sa eliberezi cat mai mult stres este foarte importanta.

Si aici ma gandesc la meditatie, tehnici de respiratie, masaj, muzica, plimbari sau vizite in locuri care te incarca cu energie sau o vacanta departe de sursele de stres.

Fa orice iti aduce placere si te relaxeaza.

Renunta la obiceiuri nocive

Fumatul, alcoolul sau drogurile sunt printre factorii cei mai nocivi care iti pot afecta inclusiv calitatea vietii sexuale.

Renuntand la astfel de obiceiuri iti cresti considerabil sansele sa revii la o viata sexuala activa si implinita.

Si daca te gandesti la zicala “Nimic nu se compara cu tigara de dupa”, o sa afli ca o imbratisare a partenerului tau poate avea acelasi efect.

Mai multa intimitate si picanterii

Despre intimitate si importanta ei am mai scris.

Reiau si aici ideea ca discutiile relaxante in cuplu, mangaierile, imbratisarile, un pahar de vin si un film vazut impreuna sau o cina in oras sunt premise ideale pentru o seara fierbinte in doi.

Iar daca condimentezi putin atmosfera cu pozitii noi, o lenjerie sexy sau poate cu fantezii pe care le pastrezi ascunse, cu siguranta ca lucrurile vor capata o noua dimensiune, la fel si libidoul tau.

Planifica

Serios! Situatiile disperate cer masuri disperate.

Iar in cazul cuplurilor care lucreaza de dimineata pana seara si mai au si copii carora trebuie sa le acorde toata atentia posibila, planificarea este o solutie care functioneaza.

Atunci cand planifici, poti crea mai usor premisele unei experiente reusite.

Ca femeie, fara doar si poate ai mii de griji legate de casa, de copii, de meniul pentru urmatoarea saptamana, de parinti si bunicii de la tara, de vecina bolnava careia ii faci tu piata…

Aparent multitasking-ul este in firea femeii si pare ceva natural.

Daca te regasesti, e timpul sa iei o pauza.

Scoate agenda, pixul, si planifica chiar acum zilele cand puteti petrece timp de calitate in cuplu.

O sa vezi rezultatele in scurt timp. 🙂

Well-being

Seteaza-ti ca scop sa atingi o stare de well-being,adica acea stare in care sa te simti bine cu tine, cu imaginea ta si cu tot ceea ce esti tu in acest moment.

Fara sa te mai ridici la standardele altora, fara sa incerci sa-i multumesti pe toti.

Sa fii implinita cu reusitele tale si multumita cu toate oportunitatile pe care viata ti le trimite.

Practica recunostinta, ingrijeste-te de tine, de sanatatea ta, de imaginea ta, astfel incat sa iti poti imbunatati iubirea fata de sine si stima de sine.

Pentru ca atunci cand reusesti sa te detasezi de probleme si sa le privesti ca pe situatii trecatoare, vei putea intra intr-o stare de multumire de sine care iti va aduce schimbari semnificative, atat la nivel psihologic cat si pe plan emotional.

Am cautat sa iti ofer cateva solutii care iti sunt la indemana si le poti pune in practica cat mai curand.

Daca totusi simti ca problema avanseaza, sau ca oricat incerci nu te poti mobiliza singura, te rog, cauta ajutor.

Terapia sexuala sau poate terapia de cuplu, cu un psihoterapeut specializat, poate fi o solutie care sa te ajute cand tu nu poti singura.

Si iti poate reda o viata normala, de care sa te bucuri fara retineri.

Ar trebui sa normalizam nevoia de a cere ajutor atunci cand ne este greu singuri.

Nu, nu trebuie sa duci nicio lupta de una singura, doar ca sa iti dovedesti ca esti tare – sa induri o problema nu este decat lipsa de iubire fata de sine.

Iar daca simti ca nu poti vorbi cu nimeni despre asta, scrie-mi.

Te ascult si sunt aici pentru tine, oricand ai nevoie.