Iubirea de sine intr-o relatie – egoism sau respect fata de partener

Lia Podcast

Tu ce crezi ca este iubirea de sine?

Cat crezi ca iti influenteaza relatiile pe care le ai cu cei din jur?

Iubirea de sine este, din pacate, unul dintre lucrurile la care renuntam cel mai usor.

Pentru binele relatiei, pentru binele copiilor, pentru binele celor din jur….si uite cum, fara sa ne dam seama, nu mai facem nimic pentru binele nostru.

De cate ori te-ai simtit sufocata de tot ceea ce ai de facut in casa, de efortul pe care il depui la job, de modul superior in care ti se adreseaza ceilalti si simti ca TU te-ai pierdut pe tine undeva departe, cu ani in urma, si ai nevoie disperata sa te regasesti?

Stiu, inceputul are un ton pesimist. Exact asa am vrut sa fie, pentru ca vreau sa fie un semnal de alarma!

Imi doresc ca tot mai multi oameni, femei si barbati deopotriva, sa inteleaga ca nimic nu va functiona cum trebuie in viata lor pana ce ei nu vor incepe sa functioneze in armonie.

Atunci cand iti cultivi si iti dezvolti iubirea fata de sine, cand te apreciezi si te iubesti pe tine exact asa cum esti in acel moment, cand esti bland cu tine si nu te grabesti sa te judeci aspru, intreaga perspectiva asupra vietii ti se schimba radical.

Si nu, nu este un gest de egoism sa te iubesti intai pe tine.

Din contra, iubindu-te pe tine, avand grija sa fii bine TU, atat fizic cat si psihic, este o dovada reala de iubire pentru ceilalti din jurul tau.

Cine ar putea respecta o persoana care nu isi acorda siesi respect?

Cine ar putea iubi o persoana care este complet delasatoare fata de sine?

Tu ai accepta un astfel de partener?

De partea cealalta, atunci cand incepi sa te iubesti pe tine inaintea altora, vei dobandi mai multa incredere in tine, vei accepta experientele anterioare ca intamplari necesare pentru ca tu sa fii azi ceea ce esti.

Practicarea iubirii de sine nu este usoara si nu se intampla peste noapte.

Si cel mai important, nimeni nu se descurca perfect practicand-o.

Vor fi intotdeauna experiente de viata si momente de regresie care te pot face sa crezi ca nu meriti sa fii iubita, ca “ceva este in neregula cu tine”.

Este normal, suntem oameni si de aceea avem emotii si sentimente, nu?

Daca totul ar fi lipsit de emotie in jur am fi toti la fel….

Insa, daca inveti din experientele anterioare, daca constientizezi ceea ce te-a daramat in trecut, iti va fi mult mai usor sa recastigi controlul asupra ta si a starii tale de spirit.

Iata doar 5 aspecte la care sa te gandesti ca sa intelegi de ce este important sa te iubesti pe tine inainte de a cere altor persoane sa te iubeasca.

1.Partenerul te va trata exact asa cum vede ca te tratezi tu insati.

Atunci cand inveti sa te iubesti pe tine insati, te transformi intr-o persoana increzatoare, puternica si sigura pe sine. Total opus unei persoane nesigure, neajutorate si macinata de gelozie.

Practic, daca tu te simti implinita, nu vei mai tanji dupa validarea celor din jur.

Vei fi capabila sa comunici mult mai usor cu partenerul si vei putea seta limite sanatoase, pentru ca iti cunosti foarte bine nevoile.

2.Atragi ceea ce esti. Iubindu-te pe tine vei atrage relatii sanatoase.

Iubirea de sine iti schimba energia. Serios!

Imagineaza-ti cum se inverseaza polii magnetici – vei incepe sa atragi partenerii potriviti tie, persoane care merita sa le acorzi incredere si iubire, atunci cand tu iti acorzi incredere si iubire.

Are sens ce spun?

Mai simplu de atat nu pot spune: daca tu esti goala in sentimente fata de tine, vei atrage oameni identici tie; pe de alta parte, daca ai un simt dezvoltat al iubirii de sine, vei atrage parteneri cu aceeasi atitudine.

Daca vrei sa atragi lucruri si persoane mai bune, atunci fii mai bine cu tine!

3.O relatie trebuie sa fie un parteneriat, nu o stare de codependenta.

Atunci cand esti pe deplin constienta de tine, este aproape imposibil sa experimentezi codependenta intr-o relatie.

Esti suficient de puternica si capabila sa fii independenta.

Atunci cand unuia dintre parteneri ii lipseste iubirea de sine, relatie devine instabila, presarata cu neincredere si intervine dependenta fata de partener pentru a-ti implini nevoile.

Codependenta este o cale sigura spre finalul relatiei.

Atunci cand partenerul nu iti va implini asteptarile, cand nu iti va oferi suficienta atentie de care ai nevoie, relatia se destabilizeaza complet si in final se erodeaza ducand la separare.

4.Nimeni nu te poate face mai fericita decat te poti face tu insati.

As pune motto-ul acesta ca insigna obligatorie de purtat peste tot!

Serios! Gandeste-te…Cine te cunoaste mai bine decat te cunosti tu, ca sa te poata iubi mai mult decat te-ai putea iubi tu? Face sens ce spun?

Cand tu vei sti ce te face fericita, vei putea transmite celor din jur cum pot contribui ei la fericirea ta.

La polul opus, risti sa pui asupra celorlalti o presiune nedorita pentru a-ti implini nevoile si dorintele, fara sa stii cu adevarat care sunt acelea.

Si vei mentine un nivel crescut de frustrare si nemultumire pentru ca, de fapt, TU esti cea care nu stie ce anume are nevoie pentru a fi fericita. Iar asta ar fi incorect fata de ceilalti, nu-i asa?

5.Trebuie sa intelegi si sa accepti ca nu poti depinde de alti oameni, asteptand ca ei sa te faca sa te simti iubita.

Nevoia de a depinde de alta persoana care sa te faca sa te simti iubita poate rezulta intr-o relatie complet nesanatoasa atat cu tine insati cat si cu o alte persoane din jurul tau.

Practic ceri de la ceilalti ceva ce tu nu ai – le ceri sa te iubeasca, dar tu nu te iubesti pe tine.

Imagineaza-ti cum ar fi ca tu sa te iubesti pe tine mai intai, sa simti cum te umpli cu sentimente de dragoste din interior fara sa pui pe umerii altcuiva aceasta grija.

Ar fi minunat si eliberator.

Deci, ce spui?

Este iubirea de sine intr-o relatie un semn de egoism sau este liantul care sudeaza relatia si o face mai puternica?

Mi-as dori sa iti aflu parerea despre asta si ce anume faci tu pentru tine, pentru a practica iubirea de sine.