Ep. 21 – Graba Strica Treaba – Partea 2

Inceputul unei relatii

Buna, dragii mei, si bine v-am regasit la mesajul de astazi!

Am promis ca o sa revin cu un audio despre graba strica treaba, dar de data asta raportata nu la a trece rapid peste o despartire dureroasa de cuplu, prietenie, familie, si asa mai departe, sau chiar tara data loc de munca, cat mai degraba raportata la inceputul unei relatii.

Toata lumea spune ca inceputurile sunt foarte misto.

Marturisesc ca mie nu mi-a placut niciodata inceputul ala in care, nu stiu, am sentimentul ca merg pe nisipuri miscatoare, nu stiu mai nimic despre celalalt.

Chiar daca este si o relatie de prietenie nu e neaparat confortabila pentru mine asa ca am aderat si nu prea la aceasta vorba ca toate inceputurile sunt frumoase; dar da, sunt deacord ca perioada de inceput, de nastere – mai ales cand este facuta intr-o maniera vulnerabila, cand cei doi isi povestesc unu’ altuia experiente, ganduri, visuri, cand se prezinta – este misto.

De ce graba strica treaba? Toate relatile au niste etape.

Fostul meu terapeut, Florin Vancea din Brasov – il recomand cu caldura celor care sunt din Brasov si nu numai – avea o analogie foarte misto in legatura cu relatia de cuplu; spunea ca este ca un copil si ca in momentul in care cuplu’ sare niste etape de dezvoltare in cresterea copilului pot sa-l nenoroceasca, pur si simplu.

Nu poti sa inscrii un copil de un an jumate, care abea a inceput sa mearga pe propile picioare, la un maraton de 40km.

Presupunand prin absurd ca ar putea sa-l termine, cel mai probabil la sfarsitul maratonului ar muri de la epuizare.

Aceasta analogie mi-a placut foarte mult pentru ca acopera toate etapele unei relatii, inclusiv cand ne raportam la o relatie de cuplu, la ce se intampla dupa momentul magic al nuntii cand cei doi se casatoresc.

Aici ii dau dreptate lu’ Florin, pentru ca am remarcat asta destul de des in jurul meu, in momentul in care un cuplu se casatoreste e ca si cum ar fi terminat o sarcina de lucru.

Inceteaza sa mai aiba grija la relatie, pur si simplu.

Mai mult sau mai putin, indiferent cat de lunga a fost relatia pana in momentul respectiv, daca tu incetezi sa mai lucrezi la relatie – asta inseamna sa incetezi sa fii atent cu partenerul, sa petreceti timp in doi, sa faceti concedii impreuna – si doar va ????? in credite si cresterea copiilor, si uitati sa fiti si parteneri, sunteti doar parinti, oameni care muncesc si cam atat; sansele ca relatia sa se deterioreze puternic in timp sunt maxime.

Nu intamplator se vorbeste despre asa numitul fenomen al cuibului gol – in relatiile de cuplu se intalnesc doi oameni, se plac, se iubesc, se cunosc, se apreciaza, se casatoresc, fac repede un copil, doi, cinci, zece… cat ii tine buzunarul si trupul, isi cumpara o casa, doua, o masina, doua.

Au o perioada in viata lor, mai ales dupa ce s-au casatorit, in care construiesc, si construiesc, si construiesc si se incarca cu o gramada de chestii, si nu-si mai acorda timp pentru cuplu, si la un moment dat copiii cresc si pleaca de acasa si cei doi se trezesc intr-o etapa de inceput, practic, a relatiei pentru ca ei nu se mai cunosc unu pe altu.

Apare asa numitul fenomen al cuibului gol care explica de ce sunt atat de multe cupluri trecute de cincizeci de ani care divorteaza brusc.

Totul a parut sa mearga mai mult sau mai putin bine, ma refer chiar la familile unde n-au existat certuri sau disensiuni evidente intre cei doi parteneri care brusc divorteaza imediat ce copiii pleaca de acasa, s-au maturizat si s-au dus la casa lor sau s-au mutat in alt oras.

Pentru ca cei doi nu mai stiu sa fie cuplu.

Poate stiu sa fie amici, poate stiu sa construiasca ceva impreuna dar sunt mai mult colegi de serviciu decat parteneri de cuplu.

Si nu se mai regasesc in relatia de cuplu si se termina… proces care este foarte dureros si nu am cincizeci de ani, dar ma gandesc ca nu este tocmai simplu sa-ti reconstruiesti viata la cincizeci de ani de la zero.

Aici apare acest avertisment pe care incerc sa-l dau cu “graba strica treaba”.

In momentul in care incepem o relatie de cuplu, de cele mai multe ori pornim cu niste iluzii in ceea ce priveste persoana pe care tocmai am cunoscut-o, si va asigur ca acelasi lucru se intampla si in relatile de prietenie, nu vorbesc doar despre relatii de cuplu.

Intalnim o persoana cu care avem niste compatibilitati: putem sa vorbim foarte usor, avem acelasi tip de umor, avem interese comune, avem hobby-uri comune, ne face pur si simplu placere sa vorbim cu persoana respectiva – poate sa fie si o persoana de acelasi sex cu care putem sa avem o relatie de prietenie – si investim incredere si emotie fara sa punem niciun filtru.
De unde apare problema cu graba?… adica cu a-ti pune inima pe tava sau intreaga incredere a pune-o pe tava, este ca de cele mai multe ori inevitabil toti avem un marketing la inceput, tuturor ne place sa fim placuti de alti oameni, cu atat mai mult cand vorbim despre o persoana cu care am vrea sa avem o relatie sau cu care am inceput o relatie; asa ca ne aratam numa’ partile bune.

Nu numai asta, la inceput disponibilitatea de a ne incalca propriile limite si de a face compromisuri pe care in mod normal intr-o relatie inchegata nu le-am mai face, este mult mai mare.

Apare si chimia sexuala daca este vorba despre o relatie de cuplu care ne inmoaie, si este bine ca se intampla acest lucru; o relatie intima satisfacatoare ajuta foarte mult la sustinerea si construirea unei relatii de cuplu la fel de satisfacatoare, si ne grabim, si luam decizii.

Poate ca una din situatile in care graba strica treaba cel mai mult este poate mai putin pe emotii si incredere unde it is how it is – daca o facem ne asumam eventual o inima rupta sau o incredere – dar vorbim de decizii care ne afecteaza mult alte planuri ale vietii noastre: sa facem un copil pentru ca suntem entuziasmati, sa cumparam niste proprietati impreuna inainte sa ne cunoastem unu’ pe celalalt si va asigur ca banul este ochiul dracului intotdeauna, sa deschidem o afacere impreuna, lucruri care ne leaga pe termen foarte lung si intr-o maniera destul de complicata de o alta persoana pe care noi nu o cunoastem foarte bine. In momentul in care incep sa scartaie lucrurile, nu mai e vorba doar despre o despartire foarte simpla si se complica lucrurile logistic foarte mult, foarte mult; si ne putem trezi ca ramanem pe tot restu’ vietii noastre legati de o persoana cu care noi, de fapt, nu vrem sa avem de-a face.

Brene Brown intr-una din cartile ei spunea o chestie foarte misto: ca increderea in celalalt sa fie ca un borcan, sa avem cumva doua borcane, unu pe incredere si unu pe neincredere.

De fiecare data cand persoana cu care relationam face o chestie pe care noi o apreciem si care ne indica ca este o persoana cu principii solide de viata, cu care avem lucruri in comun, in care putem sa avem incredere, face ceva frumos pentru noi luam frumos o biluta colorata si o punem intr-unu din borcane.

Ideal este ca borcanul asta al increderii sa se construiasca incet si sigur, dar pornind de la fapte si nu de la iluzii.

Pe romaneste, sa ne asiguram ca ne indragostim de persoana respectiva pentru ca face niste lucruri pentru noi in viata de zi cu zi si le face zilnic, nu pentru ca ne imaginam ca se va schimba si va face.

Sa cascam ochii mari si sa ne asiguram ca primim ceea ce avem nevoie de la persoana cu care noi incepem sa relationam si sa nu ignoram semnalele de alarma.

Este o vorba foarte misto: in engleza semnale de alarma se numesc “redflags” – stegulete rosii – si este o vorba foarte misto care spune ca steguletele rosii nu sunt facute ca sa le admiri, ci ca sa ti cont de ele.

Nu intamplator in fotbal, nu stiu daca este rosu, dar cand este offside se ridica un stegulet care zice “dude, ceva este in neregula pe acolo.

Hello!?”; poate chiar ti cont si faci un stop-joc ca sa vezi ce s-a intamplat.

Eu am fost in aceeasi oala pana la ultima relatie in care mi-am luat-o atat de grav in freza incat n-am avut ce face si a trebuit sa imi invat lectile, pentru ca eu faceam acelasi lucru si, mai ales, aveam un principiu care era foarte prost care spunea: “incredere pana la proba contrarie”.

Noi am produs chestia asta destul de prost si in opozitie cu suspiciune, tot timpul spuneam “ba, dar mie imi este foarte greu, fratele meu, sa fiu suspicioasa in legatura cu toate persoanele pe care le intalnesc”; pana cand mi-am dat seama ca, de fapt, aceasta constructie treptata a increderii nu inseamna sa fii suspicios, inseamna sa te concentrezi in mod egal atat pe lucrurile misto pe care le face acel om nou pe care l-ai cunoscut, cat si pe lucrurile care iti ridica niste semne de intrebare.

Ce am facut eu in relatia respectiva a fost sa stau sa admir toate steguletele rosii si sa aleg sa-mi imaginez ca iubirea mea minunata si deosebita va genera o schimbare profunda in persoana cu care am inceput respectiva relatie de cuplu.

Dar va asigur ca aceleasi tepe le-am luat si in diverse prietenii pe care le-am inceput, acolo cumva parca am fost umpic mai inteleapta decat in relatiile de cuplu.

Asta a fost lectia pe care am invatat-o: sa am aceste doua borcane imaginare in care, fiind ancorata in realitate si nu in iluzie, de fiecare data cand cineva face ceva misto pentru mine sa apreciez si sa pun acolo la caramida increderii.

Iar cand am un semnal de alarma, primul lucru pe care-l fac este sa-l semnalez: “dude, nu mi-a convenit ce ai facut acolo.

As vrea discutam putin despre chestia asta pentru ca as vrea ca acest comportament sa nu se mai repete”; si in functie de reactia pe care persoana in cauza o are si decizia pe care o ia de a face o schimbare sau nu pornind de la ceea ce i-am semnalat ca ma deranjeaza sa aleg daca pun o biluta in borcanul cu incredere sau o biluta in borcanul cu semnale de alarma.

Asta a fost lectia pe care eu mi-am luat-o big time din ultima relatie de cuplu pe care am avut-o pentru ca precum o floricica am stat si am admirat steguletele rosii in loc sa tin cont de ele si am stat mult timp in iluzie pana cand, efectiv, nu am mai putut sa ignor ceea ce se intampla, de fapt, in viata de zi cu zi gandindu-ma ca nu se poate ca un om sa faca asemenea cacaturi, ca pur si simplu va vedea ca eu sunt de treaba si se va schimba.

Nu! Nu se intampla acest lucru.

Oamenii nu se schimba decat daca isi doresc cu adevarat acest lucru; deobicei se schimba cand si-o iau in freza grav, cand viata le-o da peste nas atat de tare incat isi dau seama ca “ba… asa nu se mai poate si problema este la mine si nu la ceilalti.

Eu sunt cel care trebuie sa ma schimb – sau cea care trebuie sa se schimbe – nu ceilalti pentru ca eu fac niste chestii care sunt de prost gust.”

Castigarea asta a increderii cere timp.

Nu se intampla intr-o zi, nu se intampla intr-o saptamana, nu se intampla intr-o luna.

Da, exista un progres din punctul zero, in momentul in care intalnesti o persoana noua, pana in punctul X care este infinit by the way, cand persoana dovedeste din nou si din nou ca merita increderea ta.

Iar semnalele de alarma cu care vine ori nu sunt incalcari grave ale limitelor tale si atunci accepti omul la pachet, nu poti sa te apuci sa-l cioplesti… il accepti sau nu, pana la un punct; iar aceasta incredere intr-o varianta mai mult sau mai putin ideala creste cu timpul, cu lunile, cu anii si reprezinta singura baza sanatoasa a unei relatii sanatoase indiferent daca este de prietenie sau de cuplu.

Asa ca aveti grija cat dati din inima voastra unei persoane noi.

Repet: mesajul meu nu este pentru suspiciune in niciun caz.

Daca noi pornim relatiile noi cu convingerea ca ne vom lua teapa, va asigur ca ne vom lua teapa.

Ascultati audio care se numeste ceva de genu “cand e prea bine ca sa fie adevarat” sau cititi despre predictia care se autoimplineste.

Indrumarea mea este sa porniti cu credinta ca toti oamenii au ceva bun, toti oamenii au bunavointa in ceea ce va priveste, dar asteptati si dovezile de la ei ca lucrurile chiar stau asa.

In momentul in care aceste dovezi nu vin aveti de luat o decizie.

Stati intr-o relatie care este proasta, este decizia voastra oricat de mult i-ati reprosa celuilalt ca este de cacat, este decizia voastra sa stati cu un om care este de cacat si sa construiti cu el, it is how it is.

Nu neaparat ca este omul cat are un comportament de prost gust sau care va raneste, va supara, va dezamageste; sau poate sa demonstreze in timp – luni, ani – ca este o persoana care are in mod constant, vizavi de voi, o atitudine iubitoare, binevoitoare, respectuasa, atenta ca practic va iubeste asa cum meritati si asa cum aveti nevoie.

Porniti cu incredere principala ca oamenii sunt buni si sunt binevoitori, dar inainte sa concluzionati ca o persoana noua pe care ati cunoscut-o chiar este buna pentru voi si binevoitoare cu voi cascati ochii dupa dovezi si aveti grija ca steguletele rosii sunt semnale de alarma si nu floricele pe campii.

Graba strica treaba!

Va pupa Lia!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *