Bună, dragii mei și bine v-am regăsit la mesajul de astăzi din partea Liei!
Sper să se audă mai bine, am facut o investitie într-un microfon mai smecher si sper să nu mai fie atât de mult zgomot de fond, astept niste feedback-uri în această privință dacă sunt importante pentru voi.
Mi-am propus să vă povestesc astăzi despre prostie și inteligență; practic să vă povestesc despre viziunea mea asupra întrebării „suntem proști sau deștepți?”.
E o întrebare complexă la care eu mi-am răspuns cu greu pentru că istoricul meu personal a fost destul de tumultuos în legătură cu această întrebare „sunt proastă sau deșteaptă?”.
In ciuda faptului că acum vorbesc mult și parțial imi castig existența din faptul că vorbesc mult, ca și copil am învățat sa vorbesc destul de târziu.
Prin urmare, multă lume din familia mea și-a pus întrebarea dacă nu cumva sunt o mini retarda pentru că am început să vorbesc mai târziu decât alți copii.
La școală până în clasa a IX-a am fost mai mult sau mai puțin un dezastru. In clasa întâi când toți copiii iau premii, coronite, carticele, cadouri și așa mai departe, am fost singuru copil din școală care a avut medie mai mică decât opt; așa că cu toată bunăvoința doamna învățătoare nu a avut de ce să mă cheme în față să-mi dea, nu stiu, un nasture pe post de premiu pentru că aveam note foarte mici și am fost ferm convinsă că am ramas repetenta din cauza asta – spre amuzamentul mamei mele la vremea respectivă.
Nici nu mi a plăcut școala până în clasa a IX-a.
Am fost o elevă mediocră iar ca adolescentă am fost destul de retrasă; aveam două prietene mari și late, citeam, relaționam și nu prea cu lumea.
Prin urmare, destul de multă lume din jurul meu cu compătimire a mers pe ideea că Lia este frumușică, dulce cu ochii ei albaștri, dar e cam prostuta că nu aveam niciun domeniu în care să ma remarc în nici un fel exceptând faptul că eram grasă, in mare majoritate a timpului acolo mă remarcam în mod constant și eram sursă de uimire și glume a tuturor mai mult sau mai puțin.
In clasa a IX-a am avut un varf, am pus un pariu cu sora mea că intru cu un punct mai mult ca ea la liceu ceea ce ca și coincidenta a fost foarte amuzant că fix cu un punct, am intrat la liceu cu un punct mai mult decât luase ea, ea este cu patru ani mai mare decât mine.
Am avut o perioadă absolut strălucitoare în clasa a IX-a și a X-a cu premii, olimpiade și așa mai departe, mi-am demonstrat că pot.
Lumea a început să se întrebe dacă nu cumva Lia este deșteaptă si dup-aia am căzut din nou picand cu brio la facultate.
Prin urmare, istoricul meu nu neapărat mă recomanda ca fiind o persoană care va face ceva deosebit în viața ei, am și primit îndrumări clare: „Lia, e bine să te căsătorești repede pentru că frumusețea este trecătoare” sau feedback-uri concrete de: „stiam eu ca am o nepotica deșteaptă, dar nu chiar atât de deșteaptă”; asta când una din matusile mele a aflat că am luat premiul întâi în clasa a IX-a.
Odata cu intrarea la facultate, dilema asta a inteligenței a devenit și mai acută.
Fiind studenta la psihologie am avut un curs la care am făcut foarte multe teste de personalitate, iar unul din aceste teste a fost un test de inteligență, se numește Raven, in care erau niște covorase cu niște obiecte lipsă, niște bucăți din covorasele respective erau lipsă și eu trebuia să identific algoritmul după care erau combinate aceste piese lipsă și să completez covorasele în mod corect; iar rezultatul acelui test de inteligență a ieșit mediu spre inferior.
Nu proastă grămadă, lemn, dar prostuta… practic testul respectiv mi-a pus o ștampilă de prostuta iar următoarele teste de inteligență pe care le-am dat nu m-au scos mai strălucită de atat.
Era foarte ciudata chestia asta pentru mine pentru că nu mă simțeam proasta, nu mă simțeam limitata.
Vedeam că fac legături între informatii, ca învăț foarte repede, ca studentă cele mai mari note pe care le-am avut au fost nu la examenele de toceala ci la cele în care trebuia să gândesc materia și să aplic pe un exemplu practic, lumea care relationa cu mine îmi spunea că sunt inteligenta, pac și mai făceam un test de inteligență care îmi spunea că sunt proasta.
Ce dracu se intampla pe acolo? Asa ca am început umpic sa studiez problema și să mă uit, să ma analizez pe mine, și să-i analizez si pe ceilalti.
Iar acum, la 43 ani, concluzia mea este ca suntem si prosti si destepti în egală măsură în funcție de punctul la care te uiti; pentru că completând teste de inteligență mi s-a confirmat ceea ce si eu știam despre mine: la acea bucățică din testul de inteligență care se referea la empatie, la capacitatea de a relaționa dintr-un spațiu de blândețe și înțelegere cu persoana respectivă, la a simți ce simt alții, la a înțelege emoțiile altor persoane – că nu întâmplător m-am dus spre psihologie atât de mult – acolo obțineam scor maxim tot timpul.
Prin urmare, în terminologia timpurilor noastre, nativ am un nivel de inteligență emoțională foarte înalt.
Prin urmare sunt o fată foarte deșteaptă când este vorba de emoții atât ale mele cât și ale altor persoane, sunt capabilă să-mi înțeleg propriile emotii si sa le analizez, sunt capabilă să înțeleg și să rezonez cu emoțiile celorlalți și am si dezvoltat această capacitate prin școală și prin cărțile pe care le-am citit pentru că reprezintă o pasiune pentru mine să înțeleg cum funcționează oamenii cu care relationez, sa inteleg cum functionez eu și așa mai departe; dar în schimb sunt proastă sadea, lemn când este vorba de a schimba telefonul – deși Iphone-ul pe care-l am ma scoate din sărite periodic, are un meniu care este foarte simplu prin urmare în perioada în care am intrat în teste finale pentru aplicația Lia – pe care o să o scoatem cândva – si a trebuit să folosesc un Android ca să fac teste, dacă nu era fiica mea stăteam și mă uitam ca boul la poarta noua pentru că tehnologia mă bate fără ca măcar eu să mă lupt puțin pe acel câmp de bătălie.
Pur și simplu sunt proastă.
Cineva trebuie să-mi arate punct cu punct ca la proști și de obicei când face Apple ceva update, fiica mea este cea care îmi ia telefonul și-mi arată cum să folosesc noile meniuri și ce s-a schimbat și ce as putea să fac diferit și mai simplu pentru că eu nu pot să stau să butonez.
Am poante la care nu-mi pică fisa si desi in general sunt o persoană cu simțul umorului nu-mi pică fisa la toate poantele.
In schimb, dacă este necesar să fac niște corelații între evenimente, între persoane, să găsesc soluții la problemele de viață sunt destul de smechera la capitolul ăsta, mă descurc chiar foarte bine; deci și acolo sunt deșteaptă.
De aia zic ca suntem si proști și deștepți, pur si simplu suntem și proști si destepti.
Dacă este să mă compar cu fiica mea care este un as in a se machia, eu nu am trecut niciodată de stadiul adolescenței când mă invata mama sa ma dau cu creionul fără să-mi manjesc toată pleoapa, dacă mă dau cu ruj vorbesc cu gura strâmbă, prin urmare in marea majoritate a timpului nu mă machez absolut deloc.
Fiica mea este as.
Prin urmare când este vorba de machiaj, fiica mea este mega deșteaptă, eu sunt proastă lemn.
Dacă este vorba despre gestionarea unui conflict cu prietenii, fiica mea vine la mine și mă întreabă și cred că mă descurc destul de bine mai ales anul ăsta după ce am lucrat foarte mult cu mine și mi-am aranjat eu niște lucruri in bibilica mea – am eu o vorbă că mi-am pus țiglele pe casă mult mai bine ca înainte – și da sunt bună la a media conflicte, la a gestiona conflicte astfel încât să nu escaladeze, să nu ajungă niște drame.
Sunt bună acum… am avut și eu perioadă mea în care alunecam in drama cu foarte multă ușurință o să vă povestesc la un moment dat și despre asta.
Dacă este să mă compar cu o gospodină care face niște mâncăruri de te lingi pe degete, sunt praf complet.
Incă mai sunt celebră în familie pentru faptul că am făcut orez maro și că ciorba de sfeclă roșie mi-a ieșit gri de m-ă întrebat toată lumea dacă am spălat sfecla roșie.
Da, am spălat-o, nici acum nu am înțeles de ce sfecla roșie mi-a ieșit gri.
Dar dacă este vorba despre a participa la un curs și a reține informațiile și a le transmite mai departe într-o formă atractivă și simplă, acolo sunt deșteaptă.
Prin urmare, pur si simplu cred că este de foarte mare ajutor să nu ne punem întrebarea de „sunt prost/proastă, sunt deșteaptă/sunt deștept?” ci mai degrabă să ne uităm la noi și să vedem ce anume din ceea ce facem în fiecare zi, în fiecare săptămână, în fiecare lună, în fiecare an facem cu ușurință, facem bine pentru că acele activități ne indică abilitățile pe care noi le avem.
Imi aduc aminte de primul meu cerc de prieteni de la țară.
Imi aduc aminte de oamenii respectivi cât de structurat și organizat și profesioniști erau când era vorba de a cosi.
Pentru cei care nu au făcut niciodată munca câmpului, este absolut îngrozitoare, este foarte grea, trebuie să știi o grămadă de chestii despre plantele alea când e bine să le uzi, când nu e bine să le uzi, cu ce să le hrănești, unde să le plantezi, când se coeseste, cand nu se coseste, când e iarba bună pentru animale, când nu; ba deci oamenii aia sunt mega tari la a face chestia asta, eram absolut fascinată.
Mie mi s-a părut îngrozitoare munca câmpului.
Primul loc de muncă pe care l-am avut a fost de plivitoare, adică de smuls buruieni, pe la vreo 13 ani și a venit patronul de la pepiniera respectivă după o lună și ceva și mi-a spus că-mi apreciază foarte mult efortul, dar că sunt praf la chestia asta și că mai bine mă bucur de vacanță și m-a trimis acasă.
A fost de treabă, m-a plătit la zi, dar m-a trimis acasă ca nu era pentru mine chestia asta.
In schimb cand este vorba de a asimila informații noi, pentru că asa este formată structura mea de gândire, le asimileze ușor și le aplic ușor în viața de zi cu zi.
Mesajul asta este ca o formă de eliminare a etichetei.
Dragii mei, nu va mai puneți o întrebare din asta absoluta „sunt prost sau sunt deștept?”, iar dacă simțiți neapărat nevoie să vă comparați cu altcineva puteți să o faceți luandu-i ca model.
Cand mă compar cu Mara, prietena mea cea mai bună, ea este extrem de diplomată de fel, dar nu mă transform în mintea mea pe mine „dacă Mara este diplomata eu sunt o taranca” deși am momentele mele de glorie din punctul ăsta de vedere; ci o analizez pe Mara și încerc să învăț de la ea cum aș putea să fiu mai diplomata în momentul în care vreau să transmit un mesaj mai delicat.
Iar Mara când se compară cu mine, la fel, mă ia ca model pentru faptul că am curaj să schimb cercul de prieteni, am curaj să explorez traumele din trecutul meu, am curajul să recunosc momentele în care am făcut porcării majore în relațiile cu ceilalți, și am curaj să îmi cer iertare fără să fiu orgolioasă sau am curaj să vorbesc cu ea deschis despre lucrurile pe care îmi este rușine că le-am făcut.
Prin urmare comparația cu ceilalți în nici un caz trebuie făcută în termeni de „celălalt este mai bun ca mine”, în termeni din astia absoluți: „Răzvan este mult mai deștept decât mine” sau „Răzvan este deștept, eu sunt prost” ci „Răzvan are niște puncte forte, as putea și eu să învăț câte una de la Răzvan, să devin și eu mai bun pe punctele mele slabe, iar Răzvan are de învățat de la mine faptul că am foarte multă răbdare să mă joc cu copiii mei, în timp ce el îi repede pe ai lui foarte repede.
Adică sunt un tată care are o relație mai strânsă cu copiii proprii decât Răzvan și atunci împreună luându-ne ca model putem să devenim niște versiuni mai bune ale noastre.” Așa că dragii mei, nu suntem nici proști, nu suntem nici deștepți, suntem și proști și deștepți chiar și în momentele în care ne folosim abilitățile noastre cele mai bune putem să avem momentele noastre în care dăm niște rateuri rasturnatoare, dar asta nu ne face nici proști, nici deștepți, ne face niște oameni completi.
Avem puncte forte, avem puncte slabe, putem să ne bucurăm și să dezvoltăm acele puncte forte.
Vorbesc despre mine că pe mine mă cunosc cel mai bine.
Eu am avut acest punct forte: empatia, plăcerea de a relaționa cu oamenii de la suflet la suflet, așa că m-am dus si am facut facultatea de psihologie și nu m-am limitat doar la cursurile seci predate de profesori complet storsi de pasiune, ci mi-am continuat drumul în această direcție cu perseverență pentru că e ceva ce-mi face sufletul să cânte.
Iar în ceea ce privește tehnologia, deși îmi este foarte dificil să o asimilez, totuși lucrez în domeniul IT, folosesc calculatorul în fiecare zi și da, nu îmi este ușor să învăț o tehnologie nouă, o aplicație nouă dar asta nu mă împiedică să fac eforturi suplimentare și mai ales să cer ajutor de la cei care ma pot invata.
Suntem de toate ceea ce ne face unici și frumoși si avem oportunitatea prin intermediul celorlalți să devenim mai buni la punctele în care nu stralucim nativ.
Suntem minunati, suntem unici si completi.
Nu există nicio etichetă care să ni se potrivească în totalitate; si merităm să fim iubiti.
Dacă va plăcut acest mesaj, am sa vă rog să dați like, shar si să vă înscrieți pe canalul de YouTube pentru mesaje ulterioare.
Va pupa Lia!
