Ep. 51 – Eu cu mine, şi eu cu ceilalţi

  • LOVEcast

Buna, dragii mei si bine v-am regasit la mesajul Liei!

Mi-am propus sa va povestesc astazi despre cum relatia cu noi insine se reflecta fidel in ceea ce se intampla in jurul nostru, in special in relatiile pe care le avem indiferent de natura lor.

Este un subiect pe care il am in minte de mult timp si este o maniera prin care eu am reusit sa imi schimb in bine toate relatiile pe care le am indiferent de tipul lor, doar ca mi-a fost greu.

Mi-a fost greu sa-mi gasesc cuvintele astfel incat sa transpun acest concept intr-o maniera simpla pentru ca mie mi-a luat foarte mult timp sa il inteleg, iar cartile si blogurile pe care le-am citit nu neaparat m-au ajutat foarte mult.

Sper sa-mi iasa. Asta este intentia, sa va dau un instrument de lucru prin care sa va imbunatatiti practic relatiile si este un instrument care este la purtator.

Spuneam in audio despre iubirea de sine ca singura relatie de care avem nevoie cu adevarat este cea cu noi insine.

Daca relatia noastra cu noi este una buna, calda, blanda iubitoare, orice alta relatie stabilim este o relatie aleasa.

Poate includem aici mai putin relatiile profesionale unde ajungem in contexte in care avem o putere de alegere mai limitata in ceea ce priveste oamenii cu care interactionam, pe de alta parte relatiile profesionale sunt de obicei la o distanta emotionala mai mare, prin urmare ne afecteaza mai putin.

Ca sa va dau un exemplu: un sef care ne da un feedback negativ, in teorie cel putin, ne afecteaza stima de sine si starea psihica mai putin decat in momentul in care persoana iubita ne da un feedback negativ.

Cel putin asta este parerea mea.

In momentul in care avem o relatie noi cu noi, ceea ce inseamna pur si simplu ne dam atentie, asta inteleg – toata lumea se gandeste la chestii foarte mari si complicate cand aude concepte de genu “iubeste-te pe tine”, “ai o relatie tu cu tine” – trebuie doar sa-ti dai atentie, aceeasi atentie pe care o dai prietenului tau cel mai bun, sau vreunui membru al familiei, sau partenerului de cuplu.

Celalalte relatii devin alegeri, iar in momentul in care devin alegeri suntem mult mai atenti pe cine lasam sa intre in sfera noastra intima.

Prin urmare o relatie buna a noastra cu noi insine: Lia cu Lia, Ionel cu Ionel, Dana cu Dana, Mara cu Mara, cu sfera noastra interioara este foarte importanta in special cand vorbim de relatiile de cuplu si cele de prietenie si poate chiar si cele de familie.

Pentru ca acestea fiind apropiate, ma refer la apropiere emotionala, ii iubim pe oamenii astia ceea ce ne face vulnerabili in fata lor si implicit sensibili la ceea ce fac si ce nu fac, la ceea ce spun si la ceea ce nu spun oamenii pe care noi ii iubim.

In ce masura relatia cu noi insine poate fi un instrument de modificare a exteriorului?… ca suna foarte abstract chestia asta de – imi caut cuvintele pentru ca as vrea sa fac acest mesaj cat de simplu este posibil

– Stiti ca este vorba asta ca daca nu te iubesti pe tine insati nimeni nu o sa te iubeasca asa cum ai tu nevoie.

Foarte greu am inteles ce inseamna asta.

Foarte greu am facut distinctia dintre a te iubi pe tine insuti si a fi arogant sau egoist pentru ca este o linie de demarcatie destul de fina.

Cum spuneam mai devreme, o relatie pozitiva a noastra cu noi inseamna sa ne dam atentie.

Si mi-am dat seama ca de fapt iubirea asta de sine este formata din multe-multe-multe-multe milioane de gesturi marunte in care noi avem grija de noi: ca ne spalam in fiecare zi, suntem atenti la ce mancam, la cat alcool bem, cat fumam daca suntem fumatori – ce facem sa contracaram efectele fumatului?… de exemplu, eu sunt fumatoare iar faptul ca alerg aproape in fiecare zi ma ajuta sa mai contracarez din efectele acestui obicei extrem de prost pe care il am –, cata apa bem, cata miscare facem, ce oameni lasam sa se apropie de noi – daca sunt oameni care ne trateaza cu blandete, ne sprijina, ne respecta sau daca sunt oameni care ne ignora nevoile, se folosesc de noi, ne critica foarte mult, ne lasa la greu, si asa mai departe.

A indeparta din viata noastra astfel de persoane, chiar daca sunt prieteni vechi, este un lucru foarte sanatos si este o forma de iubire de sine.

Iesirea dintr-o relatie de cuplu in care nu putem sa fim noi insine, in care ne simtim presati sa purtam o masca sau sa fim intr-un anumit fel care nu ne este caracteristic si nici nu rezonam cu asta iarasi poate sa fie o forma de iubire de sine.

O sa dau aici un exemplu particular: intr-o relatie de cuplu schimbarea este inevitabila si practic singura intrebare care se pune este daca este o schimbare care imi este benefica si mie sau este doar pentru a fi pe placul persoanei cu care sunt intr-o relatie de cuplu.

De exemplu, daca eu sunt o persoana care este mai dezorganizata in ceea ce priveste maniera de gestionare a banilor, a invata de la partenerul meu de cuplu sa fiu mai atenta la cum cheltui banii, pe ce cheltui banii, cat am bani deoparte si asa mai departe, este o schimbare care imi este si mie benefica; dar a incepe sa ma vopsesc, de exemplu, ceea ce nu am mai facut cand eram studenta, de vreo 20 de ani doar pentru a-i face pe plac partenerului desi eu nu imi doresc asta, si nu mi-ar face placere, si nu am nevoie momentan este o schimbare pe care eu as respinge-o.

Daca as avea un partener care m-ar presa in aceasta directie as respinge acest lucru, iar aceasta respingere este o forma de iubire de sine si tot o forma de iubire de sine.

Tot o forma de iubire de sine este sa am flexibilitatea de a invata lucruri noi de la partenerul meu de cuplu pentru ca in felul acesta devin o versiune mai buna a mea, devin o persoana care este mai organizata in ceea ce priveste maniera in care cheltuie banii.

Ma intorc la subiect. In ce masura relatia mea cu mine se reflecta in relatiile cu ceilalti?

Nu stiu sa explic neaparat in cuvinte pentru cei care nu rezoneaza cu principiile energetice, dar ce pot sa va spun sigur este ca oamenii ne simt si se comporta cu noi in functie de energia pe care o transmitem noi.

Prin urmare, daca suntem cu adevarat increzatori in noi vom fi tratati ca o persoana de incredere.

Oamenilor le va fi usor sa se bazeze pe noi, ne vor respecta imediat, ne vor asculta, ne vor cauta compania, ne vor cauta sfaturile, si asa mai departe.

Daca noi transmitem o energie de persoana umila, foarte multe persoane cu care noi relationam vor avea tendinta efectiv sa ne umileasca.

Ce am invatat eu sa folosesc anul asta este sa folosesc relatia cu ceilalti pentru a imi da seama unde eu cu mine nu ma port frumos.

De exemplu, aveam un coleg la munca care ma enerva ingrozitor.

In rarele momente in care faceam sedinte impreuna, desi rezultatele pe care le am eu la munca sunt bune si foarte bune, sunt un om de resurse umane productiv si eficient, asta ma scotea din sarite, fratele meu, deci ma scotea din sarite.

De fiecare data cand aveam sedinte cu el, dupa “salut” incepea: “am solicitat aceasta sedinta ca sa vedem cum Lia poate sa isi faca treaba mai bine”.

Fratele meu, ma scotea din sarite chestia asta.

Bai, nesimtitule dar pe bune tu nu vezi ca timp de un an de zile eu am atins si chiar am depasit foarte multe din targetele impuse?

Adica chiar asa pornim sedinta?

De ce nu poti sa pui problema “ba, hai sa vedem cum o ajutam pe Lia sa isi atinga targetele cu care a ramas in urma sau sa vedem ce putem sa modificam si noi nu doar sa-i cerem Liei sa faca mai bine. Poate ca Lia face bine si este o problema la sistem”.

Deci ma butona asta de ma scotea din sarite.

La un moment dat mi-am pus intrebarea “de ce imi strica ziua nenica asta?

El are dreptul la orice opinie dar eu inauntrul meu stiu ca-mi fac treaba bine.” si mi-am pus intrebarea “dar eu cu mine unde pun problema in acelasi fel?

Adica unde imi spun eu mie ca indiferent de eforturi nu este suficient?

Bai, am descoperit o gramada de arii.

Desi fac sport de patru-cinci-sase, cateodata sapte ori pe saptamana, mi se parea ca nu este suficient; ori nu fac suficient de des, ori nu fac suficient de solicitant, de greu, de intens.

Desi marea majoritate a timpului am grija ce mananc, la ce ore mananc, ce-mi aminteam eu din tabieturile mele alimentare erau momentele in care dadeam rateu; ca mancam o punga de pufuleti, sau poate mancam un fast food, sau poate mancam la o ora mai tarzie.

Eu insami la locul de munca de cele mai multe ori eram centrata pe ceea ce nu am reusit sa atin ca si target si ma uitam prea putin la ceea ce am facut deja, unde mi am facut treaba, unde mi-am atins targetul.

Si mi-am dat seama ca nenica asta practic reflecta relatia mea cu mine.

Eram pur si simplu prea aspra.

Prea putin imi dadeam eu mie si feedback-uri pozitive, si prea putin eram eu cu mine blanda, si atunci el imi reflecta relatia pe care eu o aveam cu mine de “niciodata nu este suficient cat fac”, si am inceput sa fiu atenta.

Am inceput sa ma uit la reusitele mele in egala masura cu provocarile pe care le am la munca.

Dintr-un target de recrutare de o suta si ceva de oameni anu’ asta am acoperit aproape 90%, chestie de care sunt mandra, si sunt multumita si mai am un 10% si anul nu s-a terminat.

Am inceput sa fiu blanda cu mine chiar daca nu imi ating 100% targetul de recrutare pe anul asta.

Eu sunt impacata cu mine ca am facut tot ce am stiut, tot ce am putut ca sa fac asta.

Nu am fost nicio clipa nesimtita, ignoranta dar nici nu mi-am batut joc de mine.

Nici nu am stat peste program, nici nu am acceptat interviuri la tot felul de ore dubioase in afara programului meu doar ca sa fac o recrutare, m-am respectat pe mine.

Am inceput sa o las mai moale cu criticile legate de sport pentru ca daca corpul imi spune ca nu are energie sa faca sport intr-o zi este mai important sa-l las sa se odihneasca decat sa trag de el pentru ca nu se intampla chestia asta cu saptamanile, se intampla o zi-doua si este ok sa fie obosit.

Ei bine in momentul in care eu am facut aceasta schimbare si am inceput sa fiu un pic mai blanda cu mine, nenica asta n-a mai dat nici un feedback negativ, ci din contra a venit cu oferte de ajutor sau cu mesaje foarte blande de tipul “inteleg ca piata este foarte complicata in momentul de fata pe recrutarea IT. Sunt dispus sa am rabdare sa gasim persoanele potrivite.”

In relatia cu mama mea care de-a lungul anilor a fost destul de complicata: mi-a fost incordata o mare parte din timp, a fost conflictuala iarasi o bucata de timp, si a fost un proces ca sa o reconstruiesc cu ea, iar in momentul de fata este prietena mea cea mai buna.

Ce s-a schimbat nu a fost mama mea – care nu s a schimbat –.

Ea a ramas exact cum era cand eram eu copila: are in continuare piticii ei, poate sa fie in continuare calatoare, hiperprotectiva.

Dar schimband eu relatia mea cu mine, fiind mai putin sensibila la critica pentru ca n-am mai luat-o personal, eu nici nu mai aud cand maica-mea ma critica.

Cred ca o face in continuare dar nu mai aud pentru ca nu ma mai atinge.

Acceptand faptul ca sunt imperfecta, eu cred ca asta a fost cea mai mare schimbare la mine care a dus la schimbarea tuturor relatiilor pe care le am.

Acceptand faptul ca sunt imperfecta si ca singurul lucru pe care il pot face este sa lucrez cu blandete la mine si sa accept ca anumite lucruri vor ramane toata viata mea la fel, adica voi ramane imperfecta toata viata.

In momentul in care am acceptat acest lucru, am acceptat faptul ca mama mea este imperfecta, am coborat-o de pe piedestalul de zeita pe care am suit-o cand eram copil, ceea ce fac toti copiii, si am tratat-o ca pe un om obisnuit si am acceptat ca are calitati, are defecte, este mama mea si o iubesc; iar apoi am ales sa ma uit preponderent la calitatile ei.

In momentul in care am facut aceste schimbari, relatia cu ea s-a schimbat radical-radical.

Am o trecere de la doi ani de necomunicare, de pauza totala din orice forma de relationare la o mama care in momentul de fata este prietena mea cea mai buna si pe care o sun de placere, o sun des si ii povestesc toate lucrurile care se intampla in viata mea.

Si ea ma sustine, si ma asculta, si plange cu mine cand este de plans, rade cu mine cand este de ras. Iar cand ii cer sfatul mi-l da, iar cand nu-i cer sfatul nu mi-l da, nu mi-l baga pe gat cum facea inainte pentru ca a invatat sa-mi respecte limitele asa cum eu i le respect pe ale ei.

Am facut un audio chiar pe la inceputul blogului care se numeste “Diferit inseamna doar atat… diferit”.

Una din tematicile vietii mele si una din marile rusini cu care eu am trait a fost faptul ca sunt diferita pentru ca am fost diferita.

Nu stiu cum s-a nimerit, dar in generatia mea majoritatea copiilor erau bruneti cu ochii negri, iar eu eram blonda, foarte-foarte-foarte blonda, cu parul asa nisipiu eu si niste ochi foarte mari si foarte albastri.

Foarte mult s-a glumit pe seama mea: ca sunt poloneza, ca sunt nemtoaica, ca nu stiu ce a facut maica-mea in conditiile in care parintii mei sunt bruneti amandoi cu ochii caprui.

Ulterior am descoperit ca bunica mea care era nemtoaica, era blonda cu ochi albastri la origine.

O stiam doar cu parul alb, dar am vazut niste poze cu ea in tinerete si de fapt eu eram bucatica rupta din ea.

Dar eram diferita si se glumea mult pe seama mea din acest punct de vedere si atunci am ajuns la concluzia ca a fi diferit este ceva rau.

Am fost diferita ca structura fizica. Foarte repede corpul meu a capatat forme si in clasa a cincea cand toate fetitele aveau pieptul plat, doua bete infipte in fund, si aratau ca niste papusi Pinocchio vii, eu aratam ca o femeie.

Nu stiu exact de ce corpul meu s-a dezvoltat atat de repede.

Hartuirea sexuala a fost inimaginabila atat din partea baieteilor din generatia mea, cat si a barbatilor/baietilor mai mari plus tot felul de experiente foarte proaste cu barbati maturi care m-au urmarit prin scara blocului si asa mai departe, care au fost niste traume in sine, si din nou am inteles ca a fi diferit este ceva rau si rusinos.

Si judecand-ma pe mine, ca sa mai zic de firea mea intuitiva, de faptul ca pana in clasa a noua am fost tacuta dupa aia am fost vorbareata, stilul de dans, foarte multe lucruri care sunt diferite si pe care acum le celebrez.

Sunt unicitatea mea. Absolut tot ceea ce am si ceea ce nu am ma face complet diferita de oricine altcineva.

Nu mai exista o alta Lia pe acest pamant care sa fie identica cu mine si este frumos acest lucru.

Dar pana cand am ajuns la aceasta concluzie imi era rusine si ma judecam pentru faptul ca sunt diferita si atunci reflectam eu in jur, ii judecam pe cei care se abateau de la norma in orice fel.

Judecam femeile grase ca paradoxal ulterior sa ajung eu sa fiu obeza, judecam barbatii care nu munceau, judecam persoanele care inselau, judecam pe toata lumea.

Eram eu Dumnezeu pe Pamant – desi, intre noi fie vorba, nu cred ca Dumnezeu judeca –.

Cum s-a reflectat aceasta asprime pe care eu o aveam fata de mine insami, judecandu-ma pentru faptul ca sunt diferita era ca aproape toata lumea cu care relationam avea ceva de comentat legat de faptul ca eram diferita. In momentul in care eu am inceput sa ma bucur de faptul ca sunt unica, ghiciti ce s-a intamplat… am primit aproape exclusiv complimente pentru faptul ca sunt diferita, dar schimbarea am facut-o eu la relatia cu mine.

Nu numai asta, judecandu-i eu pe ceilalti ii puneam intr-o postura de aparare si atunci, cum ne aparam?… de cele mai multe ori cu aceeasi arma. Lumea nu se simtea confortabil cu mine.

Eram barfita, eram respinsa. In momentul in care eu am incetat sa fac acest lucru sau macar am redus aceasta asprime interioara “vai, Lia, de ce esti diferita? De ce ai ochii mari? De ce ai fundul mare? De ce trebuie neaparat sa ai tu forme? De ce dansezi asa? De ce aia? De ce cealalta? De ce nu iti plac regulile? De ce esti sincera? Aoleu! De ce esti impulsiva? De ce urli cateodata de se aude ecoul prin pereti? De ce mai dai cate o palma peste fund cateilor cand te scot din sarite?”

Ma judecam pentru orice.

In momentul in care am inceput sa devin mai blanda cu mine o parte din relatiile pe care le aveam pur si simplu s-au terminat, unele le-am terminat eu, pur si simplu am zis “nu mai vreau sa relationam pentru ca nu-mi face bine”, iar altele pur si simplu s-au racit pana la disparitie, iar cele cu care am ramas sunt cele in care sunt acceptata exact asa cum sunt pentru ca eu pe mine ma accept asa cum sunt.

In momentul in care eu am pasit pe drumul asta – care cred ca este de o viata – al iubirii de sine fara sa insemne aroganta, fara sa ma simt superioara cuiva, fara sa ma intereseze cum sunt fata de altii, cand am inceput sa ma folosesc doar pe mine ca termen de comparatie nu sa ma compar cu altii, cand am inceput sa-mi vorbesc bland in loc sa spun “proasta dracului”, sa ma intreb “Lia, tu ce ai de invatat din asta?”, cand am inceput sa ma intreb in fiecare zi “ce faci, Lia? Ce ai nevoie de la mine astazi ca sa te simti bine?”, si sa mi ascult nevoile, nu numai ca relatiile pe care le am s-au imbunatatit semnificativ, dar aproape toti oamenii cu care am relationat anul asta au fost extraordinari in relatia cu mine.

Am povesti care zici ca sunt desprinse din film, pur si simplu.

Pur si simplu zici ca sunt desprinse dintr-un film, nu stiu… oameni cu care am batut palma pe contract sa lucram pe o anumita suma de bani si care din propie initiativa au venit si mi-au zis ori ca vor sa lucreze pe gratis si sa intre in parteneriat pentru Lia, ori mi-au redus pretul, pur si simplu.

Oameni care m-au subfacturat desi eu stiam ca au muncit mai mult pentru proiectul Lia decat au declarat in factura.

Clienti care mi-au marit comisionul de recrutare, pur si simplu, doar pentru ca erau multumiti de servicii.

Sunt niste povesti incredibile.

Daca va uitati putin pe Facebook sau daca vorbiti cu oamenii din jur, foarte multi vor spune ca de obicei lupta este exact invers: cum sa tragi tu pretul mai in jos ca sa nu te jegmaneasca, cum sa ti iei banii pe factura, si asa mai departe.

Si totul pentru ca eu, eu cu mine am invatat sa fiu blanda.

Prin urmare, in momentul in care ceva la contextul vostru de viata nu va convine, inainte sa aratati cu degetul catre celalalt sau catre context, intrebati-va “in ce masura contextul asta neplacut in care sunt reflecta relatia pe care eu o am cu mine? In ce masura seful asta care sa poata intr-un anumit fel cu mine imi indica faptul ca eu cu mine ma port asa?”

Nu este neaparat o practica care sa ne vina la indemana foarte usor, dar in momentul in care o dobanditi efectul este instant, vorbesc de zilele; de zile! In momentul in care tu, azi, ascultatorule ai hotarat sa faci o schimbare in bine in ceea ce priveste maniera in care iti vorbesti in mintea ta, in care esti atent la tine astfel incat sa mergi si mai adanc, si mai mult pe calea asta a iubirii de sine in cateva zile acea relatie conflictuala, dificila va deveni mai usoara. Indraznesc sa-ti promit acest lucru.

Merita pentru ca relatiile sunt cele care ne incarca si ne descarca cel mai mult pe lumea asta.

Relatiile pe care le avem au un impact covarsitor asupra starii noastre.

Daca suntem linistiti, daca suntem agitati, daca suntem stresati, daca suntem calmi, daca suntem relaxati, daca suntem fericiti, daca zambim, daca avem colturile gurii lasate, daca plangem, daca tipam, daca suntem nervosi, daca suntem furiosi, daca suntem exaltati avem tot interesul sa le imbunatatim si tot ceea ce este nevoie sa facem este sa imbunatatim relatia cu noi insine si sa asistam uimiti la schimbarile miraculoase care vor aparea in toate celelalte relatii pe care le avem.

In speranta ca v-a placut si va ajuta acest mesaj, am sa va rog ca de obicei sa dati like, share, sa apasati butonul de notificari astfel incat sa intrati imediat in legatura cu noi de indata ce publicam un nou audio.

Pasiti pe calea iubirii de sine si lumea voastra relationala, emotionala va incepe sa straluceasca!

Pana data viitoare,
Va pupa Lia!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *