Cuprins :
Dansul Furiei
Ce Este Furia ?
Controlul Furiei
Furia e cu noi.
Ne prinde de mâini periodic și ne dă cu capul de pereți.
Câteodată o putem opri la timp, înainte să facă prea mult rău, alteori îi dăm drumul sau ne controlează ea și “înnebunim”.
Ajungem să facem și să spunem lucruri care ne fac să ne întrebăm ulterior “Ce a fost cu mine? Eu nu sunt așa”.
Lumea ne blamează. Ne arată cu degetul. Ne pune etichete – “nebună”, “agresiv”, “isterică” etc.
Câteodată oamenii ajung să se ferească de noi, ne izolează. Unii dintre noi sunt atât de furioși încât se rănesc pe ei înșiși.
De ce?
Care e treaba cu furia asta?
Ce mesaj are furia? Si cui îi vorbește?
Dansul Furiei
Harriet Lerner, în cartea sa – “Dansul furiei” – face o descriere superbă a furiei.
Este o carte capodoperă, din punctul meu de vedere, și totodată cea mai simplă abordare a unui subiect complex pe care am citit-o eu vreodată.
Voi încerca în rândurile de mai jos să fac o sinteză a lucrării, poate și mai pe limba tuturor decât ce a reușit autoarea, deși este o sarcină grea 😉.
Mi s-a spus ca este un articol lung – poate ca este, dar nu știu cum să sintetizez și mai mult o lucrare de peste 300 de pagini.
Vă invit să vă acordați vouă înșivă 10 minute pentru a înțelege ce se întâmplă de fapt când vă iau dracii de nu vă mai puteți controla.
Ce Este Furia ?
Vă invit să țineți minte acest mesaj esențial al cărții – Furia este normală.
Furia este sănătoasă.
Furia ne dă putere pentru a schimba lucrurile în bine, este o sursă de energie imensă dacă este folosită cum trebuie.
Furia este cea mai bună prietenă a sufletului nostru.
Ce mesaj are Furia?
Controlul Furiei
Vi s-a întâmplat vreodată să vă doară o măsea atât de tare încât să vă vina să urlați sau să dați cu pumnul în perete?
Cred că toți am avut măcar odată experiența degetului mic de la picior care se lovește violent de piciorul patului și urlăm de durere și de draci.
Rolul durerii este să ne spună că avem o bucată din corp bolnavă.
Este un semnal de alarmă. Și tot durerea ne ferește de belele – nu punem mâna pe ochiul de la aragaz pentru că știm că ne frigem și că ne va durea tare de tot.
Durerea este în esență un mecanism de supraviețuire.
Dacă nu ar exista probabil că am face tot felul de prostii care ne-ar pune viața în pericol.
Furia are exact același rol – de protecție și supraviețuire.
Doar că ea nu vorbește despre o bucată de corp care este bolnavă, ci de o bucată de suflet care s-a îmbolnăvit.
Furia este vocea sufletului care urlă, de cele mai multe ori de-a binelea, folosind vocea noastră – AU! MĂ DOARE!! ÎNCETEAZĂ!
Așa cum medicii vorbesc despre sănătatea organismului, psihologii vorbesc despre sănătatea vieții noastre emoționale – adică ceea ce în popor înseamnă a avea “inima întreagă”.
Când ceva începe să ne zgârie sufletul devenim irascibili, iar când ceva sau cineva ne rupe inima – suntem furioși.
Deci, primul mesaj al furiei este – mă doare inima! Deci, primul lucru pe care îl avem de făcut este să ascultăm – ce ne rănește în relația în care suntem, indiferent de natura ei?
Știți pe cineva care să fie bine dispus, vesel când este bolnav? Eu nu.
La fel e și când ne doare sufletul – suntem morocănoși și, când durerea este intensă, suntem furioși.
Cui se adresează furia?
Tendința tuturor este să răspundem imediat – celuilalt, evident. Suntem furioși pe ceilalți – eI este de vină, nu-i așa?
Ete, că nu așa stă treaba.
Furia ne vorbește nouă – ai grijă de tine, nu vezi că te distrugi?
Probabil că singurii care au dreptate când sunt furioși pe ceilalți sunt copiii.
Pentru că ei nu au control asupra vieții proprii, depind în exclusivitate de adulți și, când adulții din viața lor fac lucruri care dor, copiii urlă. Pentru că îi doare. Plâng.
Își exprimă frustrarea. Își exprimă neputința. Și au dreptate să fie furioși pe cei din jur.
Pentru că, în cele mai multe contexte și familii, copiii sunt tratați ca niște handicapați fără drepturi – “las’ că e prea mic ca să înțeleagă”.
Nu îi întreabă nimeni ce părere au despre schimbările pe care adulții le fac în viața lor; nu îi întreabă nimeni ce simt, ce își doresc, de ce sunt supărați/furioși.
Așa că tot ceea ce pot ei să facă este să plângă și să trântească sau să se trântească pe jos.
Dar eu vorbesc adulților. Nouă, celor care avem un cuvânt de spus în legătură cu fiecare aspect al vieții noastre. Da, dragii mei.
Suntem 100% responsabili pentru fiecare lucru care ne place și care nu ne place la viața noastră.
Am mai spus și în alt articol – aceasta responsabilitate a calității vieții proprii a fost o gălușcă pe care și eu am înghițit-o greu tare și încă mai am bucăți pe care le mestec cu silă și am tendința de a le scuipa.
Fiecare decizie pe care o luăm sau o amânăm are consecințe asupra noastră și noi și doar noi suntem cei care avem control asupra acestor decizii – prin urmare suntem unicii responsabili pentru consecințele care apar.
Ca fostă proprietară a SRL-ului VICTIMA SA, în care, ca administrator unic învinovățeam pe toată lumea când ceva nu îmi mergea bine ori mă supăra, pot înțelege cât de greu este să renunți la această atitudine.
Toți aveau ceva cu mine, aveam ghinion, lumea era nasoală, viața era grea, șefii abuzivi, oamenii niște profitori, bărbații niște porci și lista continuă.
Iar eu eram o frunză în vânt fără niciun control. Săraca LIA.
Până când am primit o constatare de aur de la mama mea la care mă plângeam constant – “LIA, tu nu vezi că tu ești elementul comun al tuturor acestor relații frământate? Chiar toata lumea din jurul tău e de prost gust și tu ești o zână?”
Când rupem acest lanț al slăbiciunilor și recăpătam controlul asupra vieții noastre se întâmplă două lucruri:
Primul – facem pe noi de frică și ni se pare că viața noastră este brusc haotică.
Învățăm să spunem NU, să nu mai acceptăm comportamente inacceptabile pentru noi, încetăm să ne sacrificam pentru ceilalți ca mielul la taiere.
Apar consecințe – prietenii ne părăsesc, rămân numai cei buni; familia se indignează și ne spune că am înnebunit, devenim oaia neagră; partenerul de viață devine furios, poate chiar ne părăsește; se poate întâmpla chiar să ne pierdem locul de muncă de care ne agățăm ca de un colac de salvare deși urâm fiecare oră petrecută acolo.
În etapa a doua apare magia – redevenim liberi și apoi fericiți pe bune.
Și adevărata magie este că ne aducem aminte cum este să ne iubim pe noi înșine, exact așa cum suntem.
Acceptăm că suntem imperfecți și totodată iubibili.
Învățăm ce este acceptabil și ce nu pentru noi; suntem atenți la ce ne face plăcere și ce nu; devenim selectivi cu oamenii cu care ne petrecem timpul. Și culmea!
Viața noastră se îmbunătățește.
Găsim un loc de muncă în care suntem tratați cu respect și la care mergem cu plăcere; prietenii care rămân cu noi ne bucură cu prezenta lor, se poartă frumos cu noi și ne sunt aproape la nevoie; partenerul vechi sau cel nou se poarta frumos cu noi.
Literalmente devenim mai fericiți.
Dar mai întâi trebuie să ascultăm mesajul sufletului transmis prin intermediul acestei emotii – AU! Mă doare!
Ce ne doare totuși?
Ce ne doare și implicit ne înfurie este cum ne purtam NOI cu noi, NU cum se poartă ceilalți cu noi.
Avem un loc de munca care nu ne place? Îl putem schimba.
Tinerii din generația Z și Y au înțeles acest lucru și pleacă, caută tot timpul ceva mai bun, spre disperarea angajatorilor care refuză să își schimbe condițiile de muncă și se așteaptă că oamenii să iasă la pensie de la firma lor, așa cum se întâmpla în vremea comunismului.
Partenerul/a de viață se poarta urât – jignește, neglijează, înșală?
Nu spun să îl schimbam, ci să fim fermi în legătură cu ceea ce este acceptabil și neacceptabil pentru noi în relație.
Dacă își schimbă comportamentul și nouă ne este mai bine în cuplu suntem norocoși – avem lângă noi pe cineva care chiar ne iubește și ne respectă.
Dacă nu, avem o decizie de luat – stăm sau nu în relație.
Dacă stăm și suntem nefericiți este vina noastră 100%.
Avem prieteni care ne caută numai când au nevoie de noi?
Noi suntem de vină.
Pentru că noi acceptăm treaba asta.
Dacă spunem ce ne deranjează și ei continua să profite avem de luat o decizie – continuăm prietenia sau nu.
Știu că frica de necunoscut este paralizantă.
Și că ce scriu eu aici stârnește reacții de tipul – “du-te bă de aici, tu și textele tale idealiste”.
Părerea mea este că și mai paralizant este să NU faci nimic pentru tine ca să-ți fie mai bine.
Este că și cum ti-ai rupe oasele singur până când nu mai poți merge deloc și rămâi țintuit la pat.
De fiecare dată când acceptăm ceva ce ne rănește sufletește este ca și cum ne-am rupe singuri un os din corp – pentru că nu ne ferim de lovituri.
Nimeni nu are obligația de a avea grijă de noi după ce devenim adulți. Iar grija asta înseamnă inclusiv respectarea limitelor impuse de noi, tratarea cu respect, respectarea limitelor și a dorințelor, a nevoilor.
Dacă noi nu avem grija de noi, nimeni nu va avea grija de noi. Pentru că suntem adulți. Iar ceilalți ne vor trata exact așa cum le permitem să ne trateze.
Ce se ascunde în spatele acestei furii?
Multă suferință în primul rând.
De cele mai multe ori izbucnirea de furie este de fapt o perdea pentru plânsul din spate.
Ne abținem să plângem și atunci suntem furioși.
Sau câteodată sunt valabile amândouă – plângem de draci. Știu la fel de mulți bărbați, ca și femei, care au plâns de nervi de nenumărate ori.
Dar în spatele starilor de nervozitate orientate către ceilalți stă cea față de propria persoană.
“Ce tot zice tipa asta?” “Du-te mă de aici cu teoriile tale” – zic unii, probabil. Pentru că:
EA m-a înșelat.
EL m-a părăsit.
EI au profitat de mine.
Păi și tu unde erai în toată ecuația asta? Chiar nu ai avut niciun cuvânt de spus?
Și dacă ți-ai exprimat nemulțumirea în legătură cu relația respectivă de ce ai ales să stai?
Nu cumva ești absent/ă în viața proprie?
Nu cumva atenția ta este centrată exclusiv pe schimbarea celuilalt sau a contextului?
Nu cumva a devenit mai important pentru tine să îi faci pe ceilalți fericiți decât să fii tu bine?
Nu cumva frica de a pierde relațiile din viața ta te controlează până la punctul în care îți ignori complet propria persoană, doar ca să nu fii singur/ă sau să nu dezamăgești?
Singura schimbare asupra căreia avem control este cea pe care o facem la noi înșine.
Este o vorbă de aur – “fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”. Nu e doar o vorbă, dragii mei. E chiar pe bune, are sens.
Ce poți schimba?
Poți schimba locul de muncă.
Poți protesta vehement în loc să taci.
Poți învăța să comunici ferm ce te deranjează.
Poți termina relația de cuplu sau de prietenie.
Poți stabili limite – asta accept, asta nu – în toate relațiile din viața ta.
Poți schimba reacția la anumite persoane sau contexte – mai ales când nu poți schimba nimic în exterior.
Singurul potențial blocaj în a face schimbări este frica de a pierde relația. Dar de ce ai alege să păstrezi o relație în care nefericirea, nervii, supărarea, frământarea sunt constante, frecvente?
De ce îți faci tu ȚIE asta?
Orice relație care se termină face loc unei noi relații în viața ta. Alege una mai calitativă, de dragul tău.
Acorda-ti atenție ție.
Învață despre tine – TU ce nevoi ai ?
Care îți sunt fricile? Ce se întâmplă cu tine când îți este frică ?
Chiar ai motive reale să te temi sau experiențele din trecut îți controlează prezentul?
Chiar iubești sau accepți porcarii și confunzi iubirea necondiționată cu acceptarea necondiționată ?
Cu cât te cunoști mai bine cu atât știi mai bine ce ai de făcut ca să aduci fericirea în viața ta pe absolut toate planurile.
Și, odată cu acest proces, aceste porniri vor scădea în intensitate și multe din lucrurile care te explodează azi nu vor mai exista în viața ta.
Nu e simplu. Nu este ușor. Dar Doamne cat de mult MERITĂ!
În concluzie aceasta emotie îți vorbește ȚIE, nu celorlalți.
Este un semn de sănătate emoțională – îți spune că este ceva în neregulă în relațiile tale. Este bine că simți furie. Înseamnă că ești viu emoțional.
Întreabă-te: de ce simt iritare? De ce mă cert? De ce urlu? Ce mă înfurie?
Și apoi întreabă-te: EU ce pot face ca să îmi fie MIE mai bine?
Câteodată înseamnă să ieși dintr-un context.
Alteori că trebuie să te împaci cu situația, efectiv să accepți că așa stau lucrurile și nu ai ce face.
De exemplu, nu poți să îți schimbi părinții, dar poți schimba maniera în care reacționezi la comportamentul lor vizavi de tine.
Tot de tine depinde această schimbare.
Sau poți accepta calm să stai la un loc de muncă până când găsești ceva mai bun.
Câteodată înseamnă să rupi niște relații. Să schimbi locul de muncă.
Toate cele de mai sus sunt deciziile tale, în exclusivitate.
Ai grija de TINE. Și aceasta emotie va deveni o amintire neplăcută și atât.
Fii recunoscător/oare.
Mânia este prietena ta cea mai bună care îți spune ce ai de făcut ca viața ta să fie mai bună. Ascult-o și accept-o.
Este un mesaj de iubire de la tine către tine.
Vă doresc o viață cu cât mai putină furie. Așa voi ști că aveți grija de voi înșivă.
Vă pupă,
LIA