Ep. 34 – Despre Drama si Apetitul pentru Drama

Lia Podcast

Buna, dragii mei si bine v-am regasit la mesajul de astazi al Liei!

Mi-am propus sa va povestesc astazi despre apetitul pentru drama pentru ca intr-o masura mai mare sau mai mica il avem cu totii.

Daca stati si va uitati la succesul serialului “La bloc” sau al serialului “Las Fierbinti”, foarte bine surprind aceste doua seriale o parte a culturii romanesti: barfa, apetitul pentru drama, replicile alea care ne atrag atentia din prima “hai sa-ti zic ceva… ai auzit ce a facut vecina de sus?” si apoi sa dezbatem subiectul daca se poate la nesfarsit.

Sa zicem ca asta ar fi o parte amuzanta a acestui apetit pentru drama; lucrurile nu mai sunt chiar atat de amuzante in momentul in care acest apetit pentru drama se traduce in relatii prin starnirea de drame efectiv.

Sunt genul de drame care poate nu au neaparat o baza reala, ceea ce am facut si eu prin tinerele mele si nu numai – marturisesc cu rusine -.

Daca el nu isi pune sosetele in cosul de rufe asa cum l-am rugat de cinci ori pana acum ajung la concluzia ca nu ma iubeste si nu ma respecta si incep o discutie foarte serioasa pe marginea acestui subiect din care el evident nu intelege nimic si atunci drama se accentueaza pentru ca chiar am confirmarea faptului ca nu ma iubeste si nu ma respecta si incep sa ma gandesc la o despartire.

De unde vine acest apetit pentru drama?… evident, cred ca daca sunteti din cei care ascultati acest audio persoane care ati ascultat si alte inregistrari de-ale mele, deja v-ati obisnuit cu faptul ca foarte multe dintre lucrurile pe care le manifestam ca adulti vin inca din copilarie, d-aia la terapie se vorbeste despre copilarie si despre relatia dintre parinti, si cu parintii, si cu fratii, si dintre frati, si asa mai departe… pentru ca invatam o gramada de lucruri in acea etapa de viata care ne pot folosi sau nu ulterior ca adulti.

Prin urmare de cele mai multe ori acest apetit pentru drama vine de acasa.

Mama drama queen, tata drama queen – pentru ca exista si persoane de sex masculin care au aceasta placere de a genera conflicte -, o relatie de cuplu intre parinti dominata de momente de tensiune foarte inalta, certuri intense cu impacari dramatice dupa, manifestari foarte expansive: ea arunca vasele pe jos, el da un pumn in usa si sparge usa, si asa mai departe… si toate lucrurile astea se intampla in fata copiilor.

Daca cuplu’ ramane in cuplu indiferent daca este casnicie sau nu, la un nivel inconstient ce invata copilul este ca asta este iubirea pentru ca parintii se cearta ca chiorii, eventual se si bat si cateva ore mai tarziu, cateva zile mai tarziu se pupa, ies in oras, sau eventual ii aude facand amor zgomotos si pasional in dormitor si ajunge la concluzia ca asta este iubirea, asta inseamna de fapt o relatie de cuplu.

Se obisnuieste cu asta, drama ajunge sa faca parte din ceea ce in sistemul sau de valori este familiar si daca va aduceti aminte din alte audio-uri pe care le-am creat, familiarul poate sa fie cu binecuvantarea sau blestemul nostru.

Depinde daca este un familiar care ne face fericiti sau este un familiar care ne aduce foarte multa tensiune si negativism in viata.

Dar apetitul pentru drama nu vine numai de acolo.

Este un adevarat sistem care ne indruma in aceasta directie.

Genetic suntem facuti sa fim concentrati pe negativ.

Cumva stramosii nostri dupa ce au fost fugariti la nesfarsit de tot felul de pantere, balauri, dragoni, bivoli foarte mari si asa mai departe, la un moment dat in codul nostru genetic, in ADN s-au inscris niste informatii care transmit permanent mesajul de “ai grija!

Ai grija la ce se poate intampla rau!

Ai grija ca daca tufisul din dreapta se misca s-ar putea sa fie ceva balaur pe acolo care te manca.”

Din pacate aceste linii inregistrate in ADN-ul nostru au ramas active desi – am mai spus asta si in alte audio-uri – in momentul de fata omenirea trece printr-una dintre cele mai sigure perioade.

Nu ne mai mananca animalele prin jungla, avem abundenta de mancare, avem marea majoritatea dintre noi un adapost, suntem in siguranta.

Nu zic ca nu sunt nebuni si bolnavi care fac crime in serie si mai departe, dar daca populatia ar fi amenintata cu adevarat nu am creste exponential de la un an la altul si de la un deceniu la altul.

Prin urmare aceasta orientare spre negativ – ca ce inseamna drama in esenta?… inseamna orientare spre negativ -, si este un negativ pe care noi il amplificam, facem din tantar armasar.

Este si din cauza unei predispozitii genetice pe care o avem.

Peste asta vin povestile.

Eu cel putin am citit foarte putine povesti de-a lungul vietii mele care sa fie asa line, normele cu X si cu Y se intalnesc, se vad, se plac si construiesc o casnicie impreuna, au sapte copii pe care-i cresc cu iubire si cu atentie si mor de batranete sau chestii de genul asta.

Nu, fratele meu, povestile sunt presarate cu drama.

Am mai spus si in alte audio-uri… bai, Fat Frumos asta trebuie sa treaca prin foc si para ca sa prinda si el o bucatica de tata in mana, deci este ceva extraordinar; iar ea ca sa il poata primi in turnul in care este cel mai adesea izolata prin povestile vietii trebuie sa sufere la randul ei, sufera de izolare, sufera de dor.

Cand apare Fat Frumos la poalele turnului ca sa poata ajunga la ea trebuie sa se catere pe parul ei, daca stam si ne gandim la o astfel de situatie o doare de nu stiu ce-i cu ea ca el sa o foloseasca pe post de franghie.

Nu stiu exact cum functionati voi, dar pe mine pieptanatul ma scoate din minti pentru ca doare cand te tragi de par. Ia ganditi-va cum ar fi un Fat Frumos de vreo 90 de kilograme care se urca pana in varful turnului tinandu-se de cosita aurie a Ilenei Cosanzeana.

Prin urmare trec prin tot felul de probe ca sa ajunga la implinirea iubirii lor; de unde in inconstientul colectiv pe care il mostenim si noi se formeaza ideea ca orice lucru bun se primeste daca muncesti de-ti ies ochii, daca faci nenumarate sacrificii.

Prin urmare iubirea niciodata nu vine cu simplitate.

Doamne fereste! Cum adica Mihai ma place si eu il plac, si iesim la niste intalniri, si ne pupam, si ajungem sa ne iubim si sa ne mutam impreuna, si ne intelegem bine si in loc sa ne certam de sa ne scoatem ochii discutam despre probleme? Pai, fratele meu, eu nu as fi femeie daca nu as face o drama, daca nu mi-ar curge mucii pe toata masa pentru ca Mihai nu s-a uitat la mine timp de cinci minute neintrerupte, daca nu ma suna de cinci ori pe zi.

Ce fel de femeie sunt eu daca nu fac o drama? – Era si un banc la un moment dat il citeam de la un prieten de-al meu de pe Facebook ca femeile sunt in stare sa faca din nimic un coc, o drama si o salata… ceva de genul asta. – Iar Mihai nu ar fi un barbat adevarat daca nu ar trece prin tot felul de probe.

Inainte sa ma pupe prima oara trebuie sa mi aduca 7.000 de buchete de flori, sa ma scoata la restaurante, sa ma umple de complimente din care in care mai alese, sa ma duca cu cea mai scumpa masina.

Si mai ales eu ca femeie, el trebuie sa aiba foarte mare grija daca vrea sa faca amor cu mine, sa avem o viata sexuala activa si saptamanala trebuie neaparat sa treaca prin tot felul de probe de foc ca sa demonstreze ca este al meu Fat Frumos.

Chestile astea sunt niste drame care sunt caracteristice copiilor, respectiv a adultilor care nu s-au maturizat din punct de vedere emotional pentru ca o relatie oricum este complicat de construit.

Pentru ca vorbim despre doi oameni care sunt diferiti, au ei niste chestii in comun pe acolo si amorul merge excelent, si se distreaza bine impreuna, dar oricum sunt o gramada de chestii de ajustat si este un proces continuu pentru ca eu nu raman la fel ca atunci cand m-a cunoscut Mihai si nici Mihai nu ramane la fel ca atunci cand l-am cunoscut eu.

Prin urmare procesul asta de adaptare si ajustare din cadrul cuplului este continuu de la momentul in care am avut prima intalnire sau ne-am intalnit prima oara si ne-a placut pana in momentul in care unul dintre noi doi da coltul, daca ne merge bine si ajungem sa ramanem impreuna pana la sfarsitul vietii.

Surplusul de drama nu ajuta si nici nu este amuzant.

Dar povestile si filmele ne invata strict chestia asta, iar mass media vine si definitiveaza tot acest proces de cresterea apetitului pentru drama prin intermediul stirilor.

Sunt convinsa ca in Romania asta pe care o avem noi nu se intampla numai chestii de cacat.

Deci sunt ferm convinsa ca nu toate stirile sunt legate de politicieni corupti, de crime si violuri, caini abuzati, crize economice, firme care dau faliment, relatii extraconjugale si boli incurabile.

Tin minte ca la un moment dat s-a incercat un experiment in mass media: erau vestitele ore de stiri de la ora cinci de la Pro TV si cred ca Prima – nici nu stiu daca mai exista televiziunea asta – a incercat sa faca tot la ora cinci niste stiri foarte dragute in care sa povestea de nu stiu ce pompier care s-a catarat in sapte copaci ca sa dea jos o pisica sau ceva de genul cum este emisiunea “Romania, te iubesc!”, un antreprenor care a avut curaj si a facut un imprumut in banca sau a castigat fonduri europene si uite ca a creat 10.000 de locuri de munca si merge bine si a devenit bogat.

Tot felul de chestii de genul asta si nu au avut succes pentru ca deja marea majoritate a romanilor au capatat un fel de dependenta.

Apetitul asta pentru drama este ca un fel de dependenta de droguri.

Poate pe moment ne da un impuls, un shot de adrenalina, ne da ceva energie, dar devine dependenta daca ne expunem la drama in mod repetat si ajungem sa o cautam si o cautam peste tot.

La locurile de munca, chiar daca aspectele esentiale a unui loc de munca sunt satisfacute de catre angajator – si aici chiar va vorbesc din experienta mea de om de resurse umane -, salariu este la nivelul pietei sau chiar mai bine de atat, acopera toate nevoile de baza si chiar peste, ce face persoana este pe gustul ei, ii place ce face in fiecare zi, colegii sunt draguti, se poarta frumos, politicos, managerul la fel, nu se sta peste program, salariul se plateste la timp, si asa mai departe; am vazut foarte, foarte frecvent o tendinta ca in loc ca angajatii sa se concentreze pe aceste aspecte care sunt pozitive: un loc de munca sigur, platit bine in care ai pace si iti place ce faci si-ti plac si colegii – asta este rolul unui loc de munca – am avut tot felul de discutii aberante din punctul meu de vedere de genul: “de ce folosim la filtru cafea Jacobs si nu Lavazza?”, “de ce nu avem mai multe automate de cafea?”, “de ce avem numai o zi pe saptamana zi de fructe?”, “am impresia ca colega mea de serviciu nu ma place”
Pai, duduie, dar de ce crezi tu ca nu te place colega de serviciu?

“Am vazut eu cum se uita la mine”; si apoi am avut tot felul de discutii in care sa-i explic ca pana cand colega respectiva nu face ceva concret ca sa-i arate ca nu o place si lucreaza bine impreuna nu are nici o motivatie, n-are niciun motiv sa se consume pe marginea acestui subiect.

Toate chestiile astea, toate atitudinile astea vin din acest apetit pentru drama, iar in relatiile de cuplu se vede cel mai bine.

Daca este combinata si cu orgoliu, cu ego cel mai probabil relatia respectiva va fi un dezastru.

Sunt genul de relatii in care pana cand nu urli la partenerul de cuplu nu te aude, pur si simplu nu te aude.

Merg in continuare pe exemplul cu sosetele, dar sa zicem ca cu sosetele lasate prin casa se poate trai, dar ca si exemplu, de dragul exemplului pana nu urli ca este foarte important pentru tine sa-si ia sosetele puturoase si sa le puna in cosul de rufe, nu face chestia asta pentru tine pur si simplu.

Poate sa fie un exemplu minor dar daca tu cinci zile pe saptamana esti rupta in gura de oboseala de la munca si cand se termina munca trebuie sa te apuci si sa strangi de prin casa niste lucruri care ar putea fi foarte bine puse la loc cand sunt folosite, se adauga frustrarea care la un moment dat pocneste ca un balon cu apa si nu este bine niciodata.

La fel si el, daca este nemultumit de faptul ca ea poarta un decolteu prea adanc si cand iese cu ea in oras, cel mai adesea prietenii lui in loc sa vorbeasca cu el vorbesc cu decolteul ei si asta il deranjeaza, pana cand nu face o criza acasa pe marginea acestui subiect si explica ca este deranjant pentru el si ca este important ca ea sa poarte niste bluze care sa fie mai inchise, chiar daca isi exprima aceasta nevoie din timp si pe un ton calm nu se intampla nimic pentru ca in inconstientul colectiv trebuie sa ne batem pentru ceea ce este important pentru noi.

Si suntem atat de obisnuiti cu aceasta drama care ne inconjoara in fiecare zi din toate directiile: daca suntem inconjurati de persoane care sunt negativiste, ca ne uitam la stiri, ca ne uitam pe Facebook unde unul sau altul isi taie venele sau da share la tot felul de chestii triste, la locul de munca unde vorbesti cu colegi care sunt nemultumiti de la tot felul de chestii care pot sa fie marunte – ma refer strict la a crea o drama din nimic aici, nu la situatiile in care sunt lucruri care ne deranjeaza cu adevarat si atunci chiar are sens sa reactionam -.

Iar daca este liniste si pace pe toate planurile nu ne e bine… incepem sa ne gandim “ba, e prea bine. Ceva sigur se va intampla” sau incepem sa fim atat de tensionati tocmai de liniste incat facem ceva ca sa generam un conflict.

Este un articol pe blog “Cand e prea bine ca sa fie adevarat”, va recomand s-l cititi sau sa-l ascultati ca este si inregistrat, care vorbeste exact despre tendinta de a genera ceva nasol pentru ca asa suntem obisnuiti.

Din pacate, noi romanii nu prea stim sa fim fericiti si recunoscatori.

La nivel fiziologic ce se intampla in momentul in care traim intr-o drama permanenta, intr-un stres permanent este ca ne intoxicam cu cortizon care strica o gramada de organe interne, in special rinichii, duce la obezitate, la tensiunea crescuta si asa mai departe si care nu se elimina din organism atat de usor cand mergi si faci un pipi micut, ci poate sa dureze si zile. Cortizonu’ este hormonul stresului si drama in nici un caz nu inseamna fericire, sa zici ca se descarca dopamina in sange.

Prin urmare prin acest apetit pentru drama pe care nu il constientizam si nu il tinem sub control murim mai repede, pur si simplu; iar daca dramele prin care trecem ca sunt generate sau ca acceptam sa intram in aceste drame sunt destul de intense se mai descarca si ceva adrenalina care mai buleste niste chestii prin corp asa ca pur si simplu murim tineri si bolnavi degeaba.

Recomandarea mea este sa incercati sa adoptati un sistem de evaluare a problemelor care este foarte simplist dar este de ajutor.

Singura problema fara solutie din aceasta lume este boala incurabila care duce la moarte.

Am mai zis eu prin ceva audio ca in momentul in care murim s-a cam terminat treaba, nu mai suntem nici stresati, nici bucurosi… aia e.

Dar boala incurabila, da, este o problema fara solutie si pentru aia cand ne stresam avem dreptate, dar in rest nu exista problema fara solutie, pur si simplu nu exista.

Si atunci cand folosim acest sistem pentru evaluare a stresului pe care il resimtim in legatura cu orice situatie din viata noastra, o sa constatam ca foarte multe din lucrurile pentru care noi ne agitam ca spray-ul de fapt nu sunt chiar atat de grave, ne protejam,

In relatia de cuplu, pentru a evita dramele in primul si in primul rand un focus pe lucrurile frumoase din relatie si pe un sentiment de recunostinta legat de ceea ce ne ofera partenerul si noua ne face placere ajuta foarte mult la a crea o relatie armonioasa, la fel si relatiile de prietenie.

Prin recunostinta nu inteleg taraitul in genunchi in fata icoanelor, ci exprimarea acelui “multumesc” magic, pur si simplu, inclusiv pe lucruri marunte: a facut cafeaua de dimineata – multumesti, a facut micul dejun – multumesti de doua ori, pune lucrurile la loc – multumesti; chiar daca in sistemul tau de valori toate aceste aspecte sunt niste chestii normale, nu te opreste nimic sa spui “multumesc” pentru ca asta te tine concentrat pe ceea ce iti aduce pozitiv relatia in care esti si se reduce semnificativ focusul negativ. Iar o relatie care este armonioasa, ca este de prietenie, ca este de munca, ca este de cuplu prelungeste viata.

Marea majoritate dintre noi ne dorim sa traim mult si sa fim sanatosi.

Iata o solutie care sta la indemana.

Pur si simplu multumeste, fii recunoscator! In momentul in care suntem rugati sa facem ceva si ne este usor sa o facem, hai sa o facem.

Sa lasam naibii egoul asta si orgoliul asta la o parte ca nu ne stirbeste nimeni din personalitate daca facem gesturi frumoase pentru cei din jur; din contra cream premisele pentru a primi exact la fel. Si daca noi facem chestii misto pentru oamenii din jur si ei nu ne raspund la fel avem de luat o decizie: ii pastram in viata noastra sau nu.

Lucrurile chiar sunt atat de simple si este foarte misto cand esti inconjurat de oameni pentru care tu faci chestii dragute, le spui vorbe frumoase, ii ajuti la nevoie, ii asculti la nevoie si asa mai departe si ei iti ofera acelasi lucru.

Va spun sigur ca asa este pentru ca asta este cercul de oameni de care eu am ales sa ma inconjor chiar daca pe moment mi s-a rupt inima in momentul in care am renuntat la relatii de cuplu sau la prietenii vechi.

Sunt lucruri la indemana.

Iar daca provenim dintr-o familie care a fost incarcata de foarte multa drama, va recomand din tot sufletul sa cautati un terapeut si sa faceti terapie ca sa inchideti ranile de atunci pentru ca copilul se sperie cand mami si tati se cearta, si in momentul in care se sperie pe sufletul lui se formeaza o rana cu care merge mai departe pe tot parcursul vietii.

Va recomand sa o urmariti pe Marisa Peer are o gramada de meditatii gratuite care sunt extrem de folositoare, vi le recomand cu caldura.

Cititi articolele lui Zoltan Veres, urmariti webinarurile lui.

Urmariti-l pe Florin Amariei care in webinarurile gratuite, daca nu va permiteti cursul lui “noi doi” pe care eu il recomand cu foarte mare caldura, are mai tot timpul webinaruri gratuite cu o gramada de exercitii care sunt la indemana.

Cititi! Brene Brown are niste carti extraordinare, si foarte simpatice, si usor de citit care ne pot ajuta fix pe chestia asta: cum sa devenim optimisti, sanatosi si veseli si sa construim relatii sanatoase si sa lasam drama in spate.

Nu stim daca exista exista viata de dincolo.

Eu personal cred in asta si cred in reincarnare, dar de fapt nu stim.

Ce stim sigur este ca avem viata de azi, avem relatia de azi, locul de munca de azi si avem in fata o alegere: ne bucuram de azi sau stricam tot generand drama.

Eu imi doresc pentru voi sa alegeti sa va bucurati.

Cu siguranta aveti aspecte din viata voastra pe care le trecem cu vederea pentru ca sunteti obisnuiti sa va concentrati pe drama.

Si da, genetica nu ne ajuta la acest capitol.

Sper ca v-a ajutat acest audio sa faceti o schimbare de perspectiva astfel incat sa va construiti o viata exact asa cum meritati.

Cat mai linistita, cat mai vesela, mai optimista in care sa aveti zile in care sa zambiti cu gura pana la urechi.

Macar o data pe zi sa aveti motive sa faceti asta.

Sunt sigura ca aveti cu totii macar un motiv pe zi in care sa radeti in hohote si sa zambiti cu gura pana la urechi… cautati-l.

Daca v-a placut acest mesaj si ati dori sa ajunga si la alte persoane, m-as bucura foarte mult sa ma ajutati cu un share, un like, sa va inregistrati pe canalul de YouTube astfel incat sa primiti notificari de fiecare data cand mai publicam cate ceva.

Pana data viitoare…

Va pupa Lia!