Ep. 35 – Despre Doliu

Buna, dragii mei, si bine v-am regasit la mesajul Liei de astazi!

Mi-am propus sa va povestesc despre un subiect care este delicat, este sensibil inclusiv pentru mine, si anume despre doliu.

Sunt convinsa ca nu doar eu am trecut prin pierderea unei persoane drage si cumva sper ca mesajul de astazi va va ajuta si pe voi asa cum m-a ajutat si pe mine sa gestionez procesul asta de vindecare intr-o maniera mai blanda cu mine.

La vremea respectiva am pierdut o persoana extrem de semnificativa pentru mine intr-o maniera brusca si in cautarea asta de raspunsuri, de o cale prin care sa nu mai simt ca innebunesc pur si simplu.

Am scris, am scris ceva, am scris un articol pe care am sa vi-l citesc astazi si apoi am sa va spun cateva cuvinte; cu ce m-a ajutat si aceasta constientizare, acel “aha” moment, cum m-a ajutat sa navighez prin acest proces de doliu pe care eu l-am perceput ca fiind ca o ceata neagra in jurul meu… si suna cam asa:

Cind te desparti de cineva macar un timp speri ca te vei impaca cu persoana respectiva.

Ai un timp in care te hranesti cu speranta asta si reusesti cumva sa supravietuiesti de la o zi la alta, de la o ora la alta, de la o secunda la alta, fara sa simti ca nu poti respira fara persoana respectiva.

Si la un moment dat accepti despartirea, ajungi la concluzia ca a fost mai bine asa, intalnesti pe altcineva si viata merge inainte cu cite un moment de usoara nostalgie ce trece repede.

Cand o persoana draga iti pleaca dincolo ceva se sfisie.

Nu este vorba de o taietura chirurgicala, curata si dreapta care poate fi cusuta cu cicatrice minime.

Este vorba de o ruptura ca atunci cind te agati in fuga de un cui si iti rupi haina.

Si nu mai ai ce face cu ea.

Trec vintul si ploaia prin gaura facuta si nu ai nici o metoda prin care sa le opresti.

Tremuri si tremuri si tremuri pina cind incepi sa obosesti sa te mai lupti cu frigul.

Apoi vine furia.

Este ca un foc ce te invaluie si iti da energie si iti usuca hainele si iti inroseste chipul si da stralucire salbatica ochilor si gindurile se indreapta intr-o singura directie: de ce? Nu primesti raspuns la aceasta intrebare desi iti sfasii hainele de pe tine si tipi tacut si din priviri.

Apoi obosesti sa faci si asta.

Tristetea care urmeaza este cea mai grea etapa.

Nu mai speri, nu iti mai este frig, nu mai esti furios… doar esti de la o clipa la alta, de la o ora la alta, de la o zi la alta… fara persoana care nu mai este.

Si te astepti din clipa in clipa, de la ora la ora, de la zi la zi sa te opresti din respirat, din clipit, din tremurat, din sperat, din mers, din tipat… si nu se intampla.

Abia atunci plangi.

Plangi pina cand ti se scurge sufletul in raul de lacrimi, pana cand simti ca inima ti s-a uscat, pana cand pielea ti se face smochina, pana cand nu te mai suporta nimeni pentru ca ii ineci, pana cand iti seaca toate sentimentele si ramai gol si singur si trist.

Si abia atunci simti firul.

Este un fir subtire subtire subtire, aparent fragil, dar atat de puternic si infinit incat strabate doua lumi: de la tine catre el si de la el catre tine.

Si abia atunci realizezi ca de fapt el nu a disparut cind a plecat, doar a avut alt drum cind a ajuns la intersectie.

Dar a pastrat firul si din cand in cand, cand ii este dor de tine, trage de fir si iti spune asta intr-un limbaj morse al sufletului …

Si iti mai spune ce-ti spunea de mult, dar nu ai auzit tu, ca nu a vrut sa te paraseasca, ca a fost tot timpul acolo si te-a tinut in brate si ti-a umflat pieptul cu aer cind tu nu ai putut face asta singur si ti-a umplut inima de sange cind ea a nu a mai putut sa bata si ti-a indreptat umerii cand se lasau catre pamant si ti-a intins gura in zimbet cind colturile se lasau in jos.

Si abia atunci, dar numai dupa ce simti firul pornind din inima, si din piept, si din minte, si din suflet, si din tine, incepi sa ai speranta din nou, incepi sa traiesti din nou… clipa de clipa… ora de ora… zi de zi… pentru ca stii ca firul te va duce la el cind vei ajunge la intersectia ta… pentru ca stii ca tolba ta de amintiri este mai mare si ca vrei sa mergi cu ea plina… veti avea de povestit o eternitate…

Si atunci zambesti… traiesti… respiri… pulsezi… simti… iubesti… esti… din nou…

Pentru mine acest fir a declansat efectiv o revolutie in viata mea.

Ce am promis in ziua inmormantarii a fost ca voi trai bine, pentru ca cat a fost in viata imi tot spunea: “Lia nu mai lasa lumea sa profite de tine… fii si tu mai infipta! Lia ai grija de tine!”… asta i-am promis si in amintirea si onoarea lui asta am si facut. Incetul cu incetul am inceput sa elimin persoanele toxice din viata mea, am inceput am un regim alimentar mai sanatos, am inceput sa fac sport in mod constant si la fiecare proiect, la fiecare etapa cand faceam un salt inainte fie ca slabeam, fie ca renuntam la un obicei prost sau incepeam sa il tin sub control trageam de fir si-i spuneam “uite ca ma tin de promisiune. Am grija de mine in onoarea ta.”

Ce am facut gresit in ceea ce ma priveste si a fost o forma de semi-agresivitate si de pedeapsa fata de propria persoana, au fost cateva lucruri: nu am plans, nu am plans la inmormantare, nu am plans aproape deloc un an de zile poate chiar mai bine si durerea aia sfasietoare care imediat dupa decesul persoanei iubite este fluida, este ca o apa.

Emotiile sunt ca apa. nu intamplator este simbolizata in spiritualitate ca fiind apa; s-a cristalizat si atunci desi cartile spun ca un doliu trait sanatos – va recomand sa cautati pe internet etapele doliului -, si desi psihologii spun ca un doliu trait sanatos se termina intr-un an – un an si ceva pe mine m-a tinut zece.

Zece ani de durere, zece ani de plans, zece ani de regrete pentru ca nu am plans.

De asemenea, un alt lucru pe care l-am facut in detrimentul meu a fost ca in loc sa-mi iau timp, sa-mi plang durerea, m-am ocupat de altii, i-am sustinut pe cei care l-au cunoscut ca sa nu traiesc eu de fapt suferinta proprie, iar asta a contribuit suplimentar la cristalizarea ei in loc sa se scurga prin lacrimi din inima mea si din trupul meu.

Poate cel mai greu mi-a fost sa renunt la regrete.

Din fericire fiind o persoana destul de expansiva din punct de vedere emotional nu am avut regrete de genul ca nu i-am spus ca il iubesc, ca nu mi-am aratat afectiunea, ca nu am petrecut timp impreuna pentru ca am facut asta.

Dar am avut un regret major: cu cateva zile inainte sa se duca a vrut sa petreaca mai mult timp cu mine iar eu aveam doua locuri de munca la vremea respectiva, faceam traduceri si i-am permis sa stea la mine fix 15 minute pentru ca dup-aia trebuie sa ma apuc de munca; iar in ziua inmormantarii, dupa inmormantare, cand plateam firma care ne-a ajutat stateam si ma uitam la somoiogul de bani pe care i-am facut din traduceri si am pierdut de fapt niste minute, niste ore cu el.

Foarte greu mi-a fost sa asimilez faptul ca exista un drum al fiecarui om in parte – la unii este mai lung, la altii este mai scurt – si ca trebuie sa accept ca asta nu este sub controlul meu, ca nu aveam de unde sa stiu ca cateva zile mai tarziu o sa-i pun flori pe piept si ca nu o sa stam la o bere impreuna.

Si mi-a luat ceva timp sa accept ca exista o ordine a lucrurilor care este complet independenta de mine, pe care eu nu o pot controla si ca nu aveam de unde sa stiu ca atunci era ultima oara cand ne vedem.

Si in final cu greu am cerut ajutor ca sa procesez aceasta experienta, si a fost unul din cele mai bune lucruri pe care le-am facut in viata mea.

Am cerut ajutorul unei terapeute care m-a ghidat in acest proces cu blandete, m-a ajutat sa-mi iau ramas bun, m-a ajutat sa imi spun ultimele cuvinte si sa merg mai departe.

A merge mai departe, din punctul meu de vedere, nu inseamna ca uiti de persoana respectiva de aia m-a si ajutat atat de mult acest fir pentru ca asa pastrez legatura cu el.

De fiecare data cand fac ceva ce i-ar fi placut si lui trag de fir si-i spun: “uite, acuma sunt la un concert misto. Mi-ar placea sa fii cu mine”.

Poate ca este. Poate ca este…

Foarte multi dintre romani sunt credinciosi si cred ca exista un Dumnezeu, si daca exista un Dumnezeu de ce nu exista si lumi paralele? Pentru mine este foarte confortabil sa ma gandesc ca a plecat din lumea asta si s-a dus intr-o lume paralela unde poate a avut posibilitatea sa si-o construiasca singur si este mai fericit decat a fost aici.

Cine spune ca aceste lumi paralele nu pot sa comunice niciodata?… nu exista fum fara foc.

Nu intamplator este multa lume care vorbeste despre fenomene paranormale.

De ce nu ar fi adevarate? Am transformat aceasta durere intr-un instrument de dezvoltare personala pornind de la promisiunea pe care am facut-o atunci.

Am luat aceasta durere si am transformat-o intr-un ciocan, in ceva care sparge si ciopleste si am inceput incetul cu incetul sa-mi sparg complexele si sa scap de credintele care mi-au fost insuflate de familie si societate dar la care eu nu aderam de fapt, si mi-am construit o viata mai buna, si daca am pornit de la o motivatie externa in cinstea si onoarea lui, acum pot sa spun ca tot ceea ce am facut a fost in cinstea si onoarea lui dar si in cinstea si onoarea mea.

Nu exista eveniment pe care noi il resimtim pozitiv sau negativ care sa nu aiba ambele emotii in el.

Ce am remarcat este ca moartea lui ne-a transformat pe toti cei care l-am cunoscut.

Cumva toti ne-am gasit o directie mai clara in viata, am devenit oameni mai buni, mai modesti.

Am inceput majoritatea dintre noi un proces de vindecare interioara care ne-a ajutat sa ne construim o viata mai buna si atunci am ajuns la concluzia ca moartea lui nu a fost in zadar, dar ca sa ajungi acolo trebuie sa casti ochii.

Trebuie sa casti ochii si sa cauti semnificatia unui astfel de eveniment care poate sa fie devastator si sa te intrebi: “si totusi ce a iesit bun din asta?”… pentru ca intotdeauna in intuneric exista o scanteie de lumina, si intr-o mare de lumina exista o pata de intuneric.

Va recomand daca treceti printr-un astfel de proces sa va dati voie sa plangeti, sa va traiti durerea, sa treceti prin suferinte si nu peste pentru ca daca treceti peste devine o piatra in inima, si este o piatra care este greu de dus si care ne impiedica sa ne bucuram de viata.

Va recomand sa faceti o separare intre viata de acum si viata de dupa, indiferent daca credeti sau nu ca exista viata dupa si sa celebrati propria viata prin opozitie cu moartea care este definitiva cel putin din punct de vedere fizic.

Va recomand sa asimilati recunostinta faptului ca voi sunteti in viata si ca este un dar, si ca este un dar temporar cu care ar fi de recomandat, ar fi intelept sa facem ceva bun pentru noi si pentru ceilalti. Va recomand sa va ganditi la ce a iesit bun din acel eveniment tragic.

Va recomand sa ii scrieti, sa ii vorbiti atunci cand simtiti nevoia si sa lasati la o parte stampilele astea societale care spun ca ai innebunit.

Daca tie iti face bine sa faci asta si iti pastrezi contactul cu realitatea ca persoana respectiva chiar a murit, chiar s-a dus, daca iti face bine sa-i spui cateva cuvinte din cand in cand faceti-o.

Daca aveti emotii nerezolvate cu persoana respectiva, conflicte neincheiate dati-va voie sa evitati aceasta presiunea sociala care spune despre morti numai de bine, ci priviti persoana care s-a dus ca pe un intreg.

Daca aveti conflicte neincheiate scrieti-i o scrisoare in care sa-i spuneti ce ati simtit atunci.

Faceti pace in scris cu persoana respectiva.

Daca omul care s-a dus a avut comportamente care au generat suferinta incercati sa il priviti ca pe un intreg.

Cu siguranta veti gasi si calitati si asta va va da voua pace pentru ca in momentul in care percepem oamenii ca fiind intregi, atunci ne percepem si pe noi ca fiind intregi si daca putem sa-i acceptam pe ei atunci ne acceptam si pe noi si poate ca asta este un dar ascuns al unui deces care ne-a sfasiat inima la un moment dat.

Asta am vrut sa va spun, sper sa va ajute.

Daca simtiti ca acest mesaj v-a adus un beneficiu, am sa va rog ca de obicei sa dati un like, va inscrieti pe canalul de YouTube si sa dati un share… poate este si altcineva care are nevoie sa asculte acest mesaj.

Va pupa Lia!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *