Buna, dragii mei, si bine v-am regasit la mesajul de astazi!

Impart in mintea mea despartirile in despartiri usoare si despartiri grele.

Pe ce criterii fac acest lucru?

Cred ca o despartire usoara este una in care cei doi parteneri se aseaza civilizat, matur la masa, analizeaza plusurile si lipsurile din cadrul relatiei lor de cuplu si ajung de comun acord ca singura solutie care mai exista este sa se desparta, sa mearga fiecare pe drumul lui si ca chiar daca mai exista sentimente la mijloc, o forma curata de iubire este sa isi dea drumul reciproc pentru a fi fericit cu cineva care li se potriveste mai bine.

Nu spun ca este neaparat usor de procesat emotional, dar in afara de sentimentul de dor, de nostalgiile care apar, de lipsa familiaritatii parca nu se mai adauga chestii suplimentare.

Este un tort care nu are brizbrizuri pe langa care sa ingreuneaza digestia.

Din punctul meu de vedere, mult mai complicate sunt lucrurile cand o despartire se produce brusc fara avertisment si cred ca una dintre cele mai grele despartiri este cea cand suntem parasiti pentru o alta persoana pentru ca in momentul in care se intampla acest lucru, cand suntem parasiti pentru o alta persoana, primul lucru pe care il facem este sa o luam personal.

Ce anume nu am facut eu bine? Ce imi lipseste mie? Ce i-a lipsit? Ce nu i-am oferit?

Automat ne scade stima de sine si asta ne arunca intr-o groapa de suferinta din care este destul de greu de iesit mai ales intr-o maniera in care sa ramanem, asa, intregi din punct de vedere emotional.

Pe langa faptul ca o luam personal si ne scade stima de sine foarte mult, cel mai adesea macar o bucata de timp refuzam sa acceptam realitatea.

Ramanem blocati intr-o stare iluzorie absolut copilaroasa, inocenta in felul ei, dar absolut copilaroasa si din pacate de multe ori oamenii din jurul nostru ne sustin in a ramane in acest taram al iluziei pentru ca nu stiu cum sa faca sa ne ajute sa ne simtim mai bine.

Ne imaginam ca noua relatie pe care partenerul sau partenera noastra a inceput-o incheind-o pe cea pe care a avut-o cu noi nu va merge, ca cealalta sau celalalt se va dovedi a avea o valoare personala mai mica decat noi.

Poate cateodata avem visuri in care ne trezim cu persoana iubita la usa, mega indragostita, si asa mai departe, declarandu-ne iubire vesnica: „draga mea/dragul meu acum stiu ce vreau, te vreau pe tine, vreau sa ramanem impreuna pana la sfarsitul vietii, iarta-ma!”

Dupa un timp, cand vedem ca lucrurile nu se misca si printul sau printesa noastra nu vin la usa, intram intr-o stare de disperare, poate de ura, in care incercam sa scadem valoarea persoanei respective dintr-o dorinta disperata sa ne puteam desprinde, nu?

Nu este normal sa tanjesc si sa sufar atat de intens dupa un bou sau dupa o tampita; si atuncea vom avea o perioada in care ne concentram pe defectele persoanei respective.

Ne gandim din nou si din nou la momentele in care X sau Y care ne-a parasit a facut niste lucuri nasoale astfel incat prin acest sentiment de ura si indignare sa reusim sa ne desprindem emotional.

Ce am invatat eu din ultima experienta prin care am trecut de acest tip este ca niciuna dintre aceste strategii nu functioneaza.

Asa ca motivul pentru care fac acest audio este sa va impartasesc ce a functionat de fapt pentru mine si m-a ajutat sa ies din groapa pentru ca efectiv asta am simtit… ca am stat o bucata neobisnuit de mare pentru mine intr-o groapa foarte adanca in care m-am balacit in tot felul de ganduri si sentimente, unele mai proaste ca celelalte si intr-o stare de suferinta si de victima care nu mi-au facut bine.

Efectiv m-am trezit intr-o dimineata si m-am trezit cu o intrebare foarte buna in minte: „pai bine, ma, eu stau si il astept pe el sa se intoarca, sa se hotarasca, sa nu stiu ce… pai dar eu sunt degeaba in ecuatia asta, like really, sunt asa degeaba? Adica indiferent ce a decis si a facut el, eu stau asa ca mielul la taiere si-l astept? Dar eu ce vreau? Eu ce vreau de fapt? Eu vreau sa fie bine.

Pai a mai fost bine in relatia aia?… inainte ca el sa isi bage picioarele cu totul si sa ma paraseasca pentru alta. A fost asa o relatie atat de buna incat sa stau sa plang si sa mananc de sub unghii cu zilele, cu saptamanile, cu lunile? Ba, cand am tras linia a dat cu minus. Pai si atunci ce dracu vreau? Adica de ce toata puterea este in mainile lui?”

Efectiv mi-am dat seama ca in aceasta stare de asteptare si suferinta ma comport ca si cum eu nu as avea niciun cuvant de spus.

Daca el vrea sa fim impreuna atunci suntem impreuna, daca el nu vrea sa fim impreuna atunci nu suntem impreuna, de parca eu n-as fi existat.

Pai dar eu n-am dorinte? N-am creier? N-am nevoi? N-am visuri? Ce fac eu cu mine in toata aceasta ecuatie? Nici nu conteaza daca el vrea sau nu sa fim impreuna dar eu, Lia, vreau sa fiu cu el dupa tot ce s-a intamplat, dupa toata relatia pe care am avut-o si dupa cum s a terminat? Eu, Lia, vreau in viata mea o persoana care este capabila sa se poarte asa? Ba, raspunsul a venit instant – nu! N-am mai pus stampila de bun/rau, ci mi-am pus o singura intrebare: „eu as putea sa am incredere intr-o astfel de persoana? – nu.”

Mi-am pus alta intrebare: „cand eram impreuna in marea majoritate a timpului aveam o stare de bine, eram relaxata, autentica? Si certurile si tensiunile erau momente trecatoare? – bai, nu.

Nu! In marea majoritate a timpului se intampla cate ceva, deci nu avem o stare de bine.

Si atunci dupa ce tanjesc aici, fratele meu?” Orgoliul – asta era ceea ce ma tinea pe mine in acea groapa, orgoliul.

Nu mandria, nu demnitatea,ci orgoliul pentru ca am fost parasita.

Mai, baiete, mai chiar asa pentru orgoliu? Chiar pentru orgoliu merita sa stau sa plang si sa-mi ignor de fapt nevoile? Pentru ca mi-am dat seama ca ceea ce imi doream in realitate era ca el sa vina la usa mea umil, cu capul plecat, sa-l ascult satisfacuta cum isi cere iertare si sa am ocazia sa il refuz.

Pfai, cat de copilaresc poate sa fie acest comportament?… foarte.

Dar cred ca eu sunt suficient de curajoasa cat sa recunosc public.

Sunt convinsa ca o mare parte din cei care ma asculta vor recunoaste undeva in intimitatea lor ca si ei au trecut prin acest proces.

Dar cel mai important mesaj pentru mine a fost: „ba, dar eu unde sunt in ecuatia asta?” O relatie de cuplu exista sau nu pentru ca amandoi decid acest lucru.

Intradevar despartirea poate sa fie unilaterala asa cum a fost in cazul nostru, dar ca o relatie de orice tip – ca este o relatie de cuplu, ca este o relatie de prietenie, chiar daca este o relatie de familie, relatie de munca – orice tip de relatie avem pe acest pamant este o relatie in care cele doua parti, cei doi oameni care relationeaza unul cu altul, au decis de comun acord ca vor intretine aceasta relatie.

Este ca in cazul unei angajari.

In momentul in care mergem la un interviu, nu doar angajatorul ne intervieveaza pe noi si ne evalueaza daca suntem suficient de buni incat sa facem parte din firma lui minunata, ci si noi evaluam angajatorul si decidem daca vrem sa oferim acestei companii mintea, cunostinta si abilitatile noastre pe un pret care sa le reflecte.

Este un schimb acolo, dar ce vreau sa subliniez este ca este o decizie.

Angajatorul vine si ma cheama la intalnire: „Lia, putem sa ne intalnim si sa discutam despre contractul de munca?” si eu spun da sau nu, iau o decizie.

Si ne intalnim fata in fata, discutam la interviu, discutam despre bani, discutam despre reguli, discutam despre ce putem sa facem unul pentru celalalt si decidem ca incepem o relatie.

Chiar daca suna cinic orice alta relatie pe care o avem in viata asta are in spate exact acelasi principiu; doar ca in relatile de cuplu, foarte multi dintre noi suntem absolut disperati si nu recunoastem acest lucru.

Suntem disperati sa primim un pic de atentie, sa ne iubeasca si pe noi cineva.

Pentru ca de fapt noi nu ne iubim pe noi insine.

Avem o parere atat de proasta, deep down, undeva adanc despre noi insine incat noi consideram ca nu meritam sa fim iubiti si atunci oricine ne da un strop, niste firimituri de atentie, de afectiune, poate de sprijin din cand in cand suntem fericiti si suntem dispusi sa acceptam o gramada cacaturi pe langa doar pentru ca primim aceleasi firmituri.

Mesajul meu pentru voi pe care o sa vi-l tot dau pana cand sper ca o sa ajunga undeva, nu in mintea voastra ci in sufletul vostru, este ca meritam brutaria, nu firimiturile unei bucati de paine, ci meritam brutaria.

Meritam sa lucram impreuna la aceasta brutarie, impreuna cu orice persoana cu care relationam, dar mai ales cu partenerul de cuplu cu care suntem foarte intimi, si sa facem impreuna paine.

Sa agreem ingredientele, sa o coacem impreuna si sa ne hranim pe noi insine si unul pe celalalt astfel incat sa nu fim infometati niciodata.

Asa ca in momentul in care trecem printr-o despartire brusca, si mai ales printr-o despartire in care am fost parasiti pentru o alta persoana, tineti minte aceasta intrebare: de ce imi doresc ca cealalta persoana sa ia decizia daca vrea sau nu sa fie cu mine? Nu, dragii mei!

Dragi barbati, dragi femei care ascultati acest mesaj.

Voi sunteti, noi suntem cei care decidem daca vrem sau nu ca o relatie sa existe.

Si ca relatia respectiva sa existe si noi, si celelalte persoane trebuie sa isi doreasca acelasi lucru.

Prin simplul fapt ca am fost parasiti pentru o alta persoana, am primit un raspuns pe care nu vrem de fapt sa-l vedem.

Cealalta persoana nu isi doreste sa aiba o relatie cu noi.

Nu suntem o pereche de blugi dintr-un dulap plin de perechi de blugi astfel incat persoana respectiva cand nu are chef de noi sa se duca sa incerce alta pereche de blugi ca poate se simte mai confortabil in aia macar un timp, si apoi sa se intoarca la noi si sa ne imbrace din nou.

Suntem persoane.

Astfel de modificari de atitudine ne rup inima.

Singurele motive pentru care stam si tanjim in urma unui astfel de final sunt credinta profunda ca nu merita. mai bine de atat – si asta trebuie schimbat -, orgoliul – cum adica m-a parasit pentru altcineva? – Si tot legat de stima de sine foarte scazuta care este direct conectata cu faptul ca nu meritam mai bine de atat, ca nu meritam sa fim iubiti frumos si total, sa primim acces la brutarie, sa avem o brutarie impreuna cu cealalta persoana, ca ceva ne lipseste din moment ce celalalt a decis sa mearga in alta parte.

Niciunu’ dintre aceste lucruri nu este adevarat.

Niciuna dintre aceste credinte nu este adevarata.

Meritam sa fim iubiti in cel mai frumos mod posibil, in cel mai frumos mod posibil! Nu ne lipseste nimic.

Ne nastem completi si doar familia si societatea ne induc aceasta idee ca ceva este in neregula sau insuficient la noi.

Ne nastem completi, murim completi. Iar faptul ca persoana in care noi investiseram niste sentimente a decis sa mearga in alta parte, nu are absolut nicio legatura cu noi si cu valoarea noastra personala, ci aceasta decizie pe care a luat-o vorbeste exclusiv despre partenerul de cuplu care ne-a parasit.

Poate sa insemne gramada de lucruri.

Poate sa insemne ca este mai matur decat noi si si-a dat seama ca pentru el sau pentru ea nu suntem un partener potrivit, chiar daca noi ne agatam de relatie, si pur si simplu pleaca.

Poate sa-si dea seama ca are nevoie de o persoana care sa gandeasca si sa se comporte altfel; nu mai bine, nu mai rau, ci altfel, mai potrivit pentru el sau pentru ea.

Poate sa insemne faptul ca nu stie ce vrea.

Poate sa insemne ca este o persoana care este incapabila sa isi controleze impulsurile de baza.

Poate sa fie o persoana motivata financiar daca ne paraseste pentru cineva care ii aduce mai multe beneficii financiare.

Lista este infinita, dar vorbeste exclusiv despre partenerul de cuplu si ce isi doreste persoana respectiva, in niciun caz despre noi.

Nu este un feedback despre noi.

In momentul in care aplicati aceste trei, asimilati aceste trei concluzii: meriti sa fii iubit frumos, esti complet – tot ceea ce este la tine este in regula – esti complet, esti completa. Suficient de destept, de frumoasa, de amuzanta, de muncitoare, de senzual, de bun cat sa primesti tot ceea ce ai nevoie intr-o relatie.

Iar o despartire care se produce prin faptul ca partenerul sau partenera de cuplu ne paraseste pentru altcineva, alege pe altcineva, este un feedback despre partenerul de cuplu si cat de nepotrivit era pentru noi, si nu este un feedback despre noi.

Noi am stat acolo, noi am fost fideli, noi am fost loiali, noi am vrut sa reparam si cand a fost greu, am fost la bine si la rau; din contra, este un feedback bun despre noi.

Iubiti-va! Sunteti completi! Niciodata Dumnezeu nu ne ia ceva fara sa aiba in spate motivatia ca nu ne facea bine, ca ne scapa de fapt de o povara.

Tineti minte acest lucru!

Va pupa Lia!