Remarc la mine și la multe femei o presiune constantă către bărbații din viața noastră să fie mai deschiși – să spună ce simt, ce s-a întâmplat, de ce sunt supărați etc.
Le cerem adesea să își exprime emoțiile și gândurile cele mai intime doar ca să ne simțim noi mai bine, ca și cum am fi la o sesiune de împărtășire cu prietena noastră cea mai bună.
Sună extraordinar treaba asta – în teorie și în articolele de pe Internet.
Dar câte dintre noi ne-am pus întrebarea ce înseamnă de fapt această deschidere a iubitului nostru către noi?
Suntem atât de sigure că ne-ar plăcea aceste mărturisiri sau doar dă bine și ne face să ne simțim, pe moment, importante și părtașe la cele mai mici detalii din viața lui?
Fără să stau să bat apa în piuă prea mult vă invit să vă imaginați câteva scenarii.
- El plângând în hohote în brațele voastre pentru că l-a trădat prietenul cel mai bun. Puneți tot tacâmul – muci, scuturat de umeri, hohote zgomotoase. Și timp până când se liniștește. Minim 30 de minute, cu posibile reizbucniri ulterioare.
- El complet nesigur înainte de a merge la un interviu. Foindu-se în oglindă de 100 de ori, întrebându-vă de fiecare dată dacă îi stă bine cu ce s-a îmbrăcat și spunându-vă că nu crede că este suficient de bun ca să treacă cu succes de selecție.
- El uitând-se la tine pierdut și spunându-ți că efectiv nu știe ce să facă într-o situație care vă afectează pe amândoi, eventual cu lacrimi în ochi.
- El fugind cât vede cu ochii, țipând ca din gură de șarpe pentru că a văzut un păianjen în bucătărie, și spunându-ți că îi este frică să mai intre acolo. Adaugă la imagine și respirația rapidă, mâna pusă pe piept și pe el, în chiloți, în fața ta.
- El în brațele tale, vulnerabil, spunându-ți că se teme că te va pierde pentru că nu este suficient de bun pentru tine, și că numai când se gândește la asta îi și vine să plângă.
- El spunându-ți că de fiecare dată când face amor cu tine se jenează de faptul că are păr pe spate.
- El stingând lumina când începeți să vă dezbrăcați pentru a face amor pentru că îi este rușine că e gras.
- El spunându-ți că se teme să aibă o relație serioasă cu tine, deși te place, ca să nu sufere așa cum a suferit în trecut.
Vă las pe voi să vă gândiți la alte exemple.
Doar vă invit să vă imaginați că astfel de situații și multe altele apar în fiecare zi a vieții voastre de cuplu.
Si apoi să vă întrebați – dacă iubitul meu are zilnic sau des astfel de reacții pot spune cu mâna pe inimă că mă uit la el ca la un bărbat?
Sunt sigură că mă va proteja într-o situație în care sunt în pericol?
Mă uit la el cu admirație și iubire când este plin de muci în brațele mele pentru că și-a pierdut locul de muncă?
Poți acum să te uiți la iubitul tău și să pui la un loc:
- imaginea lui ca bărbat sensibil, vulnerabil, care plânge când simte nevoia și care vorbește fără jenă despre fricile și nesiguranțele lui și, în același timp,
- Imaginea lui de tip puternic, protector, pe care te poți baza oricând?
Bărbații au exact același tip de sentimente ca oricine, doar că ei le exprimă mai rar și mai greu.
Prin emoții înțeleg – iubire, ură, admirație, respect, furie, frică, dispreț, indignare, nesiguranță de sine, teama de eșec, rușine, veselie și tristețe, iar lista este efectiv nesfârșită.
Singurul motiv evident pentru care își exprimă cu greutate aceste emoții – mai ales când e vorba de frică, rușine, tristețe cu plâns, nesiguranță de sine – este că nu au voie.
Da! Ei NU au voie. Și nu au voie de când sunt mici.
Câți băieței au voie să plângă și să se bage sub fusta mamei ca sa își aline durerea de genunchi după ce au căzut cu bicicleta?
Câți sunt încurajați să croșeteze dacă sunt curioși?
Câți găsesc înțelegere la mamele și tații lor când se tem să sară în bazinul de înot pentru că le este frică de apă?
Extrem de puțini. Majoritatea primesc alte mesaje:
- Unui bărbat adevărat nu îi este frică. Hai, sari în apă și o să-ți treacă.
- Hai nu mai pișa ochii acum că nu a ieșit mațul pe acolo.
- Croșetatul este treabă de femeie – ție nu îți trebuie.
Ulterior bărbatul adult care plânge primește adesea replica – “Băi, ești bărbat sau … ia lasă plânsul și rezolvă”.
Exemplele sunt doar demonstrative, dar lista este, ca și în cazul emoțiilor, nesfârșită.
Fetițele, pe de altă parte, și ulterior femeile, au, de cele mai multe ori, spațiu cât au chef și nevoie să scuipe afară absolut orice emoție pe care o simt – să plângă cât le vine, să țipe, să dea din picioare nervoase ș.a.m.d.
Pentru că sunt femei.
În cel mai rău caz primesc apelative de “plângăcioasă”, “isterică” sau se folosește replica clasică – “dă-i pace, că așa sunt femeile”.
Și acum să ne întoarcem la întrebarea inițială – chiar vrem și suntem pregătite să ne uităm admirativ la iubitul nostru care își exprimă fără filtru emoțiile și gândurile, tot timpul?
Când este admisibil pentru ei să fie vulnerabili în fața noastră?
Ei de unde să știe când este un moment bun să plângă, chiar dacă suntem și noi prezente?
De câte ori pe zi, pe săptămână, pe lună este tolerabil pentru noi ca ei să plângă, să se “isterizeze”, să fie nesiguri, să nu știe ce este de făcut, și să aibă nevoie de sprijinul și afecțiunea noastră?
Și noi, ca femei, ne putem păstra respectul față de ei, ca bărbați, ca protectori, ca masculi chiar dacă își manifestă liber în fața noastră toate nesiguranțele și fricile?
Este o vorbă înțeleaptă în popor – “ai grijă ce-ți dorești pentru că s-ar putea să primești”.
Așa că revin – Suntem pregătite să primim această exprimare nefiltrată a tuturor emoțiilor, gândurilor, fricilor, nesiguranțelor, plânsului partenerului nostru de viață?
Va pupă,
LIA