Buna, dragii mei si bine v-am regasit la mesajul Lia!
Mi-am propus sa vorbesc astazi despre riscurile si beneficile pe care le avem in momentul in care pornim o relatie, in special una de cuplu, din lipsa.
Ce inseamna asta? Lipsa, asa cum o definesc eu, in viata noastra se traduce preponderent prin lipsa de a avea grija de noi, prin lipsa de a ne iubi.
Credeti sau nu, aceasta lipsa de respect de sine, de incredere in sine, de iubire de sine se traduce in toate aspectele vietii noastre.
Daca nu avem incredere in noi, nu avem incredere sa cerem o marire de salariu si atunci suntem in lipsa de bani.
Asa se leaga toate aspectele din viata noastra. La baza, marea majoritate a oamenilor care au aceasta parte pe care eu o denumesc “lipsa” este de fapt lipsa de autovalorizare, nu se considera completi, suficient de buni pentru a se iubi pe ei insisi si inevitabil par sa se loveasca in viata lor de o gramada de probleme, de oameni care profita, de relatii in care nu sunt valorizati si nu primesc ceea ce merita de fapt.
Am facut in mintea mea o analogie ca sa pot sa descriu mai plastic, mai concret ce inseamna in momentul in care pornim o relatie apropiata – poate sa fie si o relatie de prietenie apropiata, dar in relatia de cuplu ne sar butoanele cel mai tare.
Ce inseamna sa pornim o relatie de cuplu cand consideram sau avem impresia despre noi ca ne lipsesc lucruri?
Ce poate sa ne lipseasca?
Consideram ca suntem prea saraci, ca nu suntem suficient de destepti, ca nu suntem suficient de inalti, de inteligenti, de scoliti, de amuzanti, nu dansam suficient de bine, nu vorbim suficient de corect, n-am citit suficiente carti, si asa mai departe.
Toate aceste lipsuri sunt de fapt niste gauri in stima noastra de sine.
Cum fac eu aceasta analogie?… imaginati-va ca stima voastra de sine este corpul vostru, iar tot ceea ce lipseste sau vi se pare voua – noua, ca ma includ si pe mine aici – ni se pare noua ca ne lipseste pentru a fi perfecti, arata ca o gaura in corpul nostru.
Pur si simplu imaginati-va corpul propriu ca fiind plin de gauri mai mari sau mai mici.
Aceste gauri sunt niste rani pentru ca tot ceea ce lipseste din noi, sau ni se pare noua ca lipseste, este de fapt o rana.
Aceste rani pot sa fie mai adanci, mai extinse, mai vechi, mai proaspete, unele sunt chiar infectate, miros urat; si iesim cu acest corp, cu aceasta stima de sine gaurita, iesim in lume si ne cautam un partener de cuplu.
Pentru ca totul in lumea este in echilibru, fara exceptie, plusul intotdeauna e cu minus si totul trebuie sa dea zero in final, adica sa fie in echilibru perfect; inevitabil, fara sa ne dam seama, vom fi atrasi preponderent de persoane care au supra dezvoltate acele aspecte pe care noi consideram ca nu le avem.
O sa va dau cateva exemple: daca noi consideram ca trupul nostru nu este suficient de atragator ne vom indragosti foarte repede de o persoana care este foarte incantata de corpul propriu.
Daca consideram ca nu suntem suficient de simpatici, ca nu facem glume suficient de bune sau suficient de des, ne vom indragosti foarte repede de o persoana care glumeste foarte mult.
Care sunt riscurile?… ca am zis ca vorbesc despre riscuri si beneficii.
Riscul este ca in momentul in care suntem atrase de o persoana care are excesiv de dezvoltata o anumita trasatura de caracter, persoana respectiva, poate ca am merge pe principiul fizic, vine si ne astupa intr-adevar o gaura dar de fapt ne-o adanceste de fiecare data.
Cu cat stima noastra de sine este mai scazuta, cu atat ne vom indragosti mai repede de o persoana care este foarte increzatoare.
Numai ca, cu cat aceasta discrepanta este mai mare cu atat sansele ca persoana de care noi ne indragostim sa fie aroganta sunt mai mari.
Cu cat noi avem o parere mai proasta despre noi din diverse puncte de vedere, cu atat sentimentul de atractie si de indragosteala va fi mai intens in legatura cu o persoana care pare sa aiba in abundenta exact ceea ce noi consideram ca ne lipseste.
Foarte multe voci vor spune “cum? Dar noi trebuie sa ne completam. Extremele se atrag” si asa mai departe; acest proces de compensare, da!… ajuta dar nu cand discrepanta este atat de mare si nu cand vorbim despre lipsa.
Una este sa inveti de la celalalt lucruri si alta este sa consideri ca tu nu ai deloc o anumita calitate sau este foarte putin dezvoltata si sa ai o asteptare inconstienta ca celalalt sa compenseze.
Una este sa fi o persoana care nu este foarte atenta la cum isi organizeaza si gestioneaza banii si sa inveti de la partenerul de cuplu cum sa fii mai atent la cum iti cheltui banii, asta inseamna o complementaritate; si alta este ca tu sa fii complet haotic in ceea ce priveste gestionarea banilor si sa te astepti ca persoana respectiva sa faca acest lucru pentru tine, sa-ti gestioneze banii.
N-o sa iasa bine! N-o sa iasa bine pentru ca cel mai probabil, daca eu sunt haotica in maniera in care cheltui banii, nu stiu niciodata cati bani am in cont, cat am de incasat, cat am cheltuit, pe ce am cheltuit si asa mai departe; daca eu ma astept ca partenerul de cuplu sa fie cel care gestioneaza banii, voi alege un partener care cel mai probabil este zgarcit si care va incepe sa ma controleze pana la ultimul leut pana cand ma scoate din pepeni.
Asta spun eu, cand pornesti prin lipsa si te astepti ca celalalt sa-ti completeze lipsa, sa functioneze ca un dop pentru gaura pe care tu o ai in suflet, n-o sa iasa bine niciodata.
De ce spun ca sunt niste riscuri aici? Relatile care au la baza multe sentimente de lipsa in ceea ce priveste propria persoana intotdeauna vor fi dureroase, aproape fara exceptie.
Ca sa explic acest proces am sa merg in continuare pe analogia asta, din nou: daca ne imaginam ca stima de sine este un corp, carne, este corpul nostru care este gaurit in diverse locuri si ne ducem catre o persoana care compenseaza aceste aspecte pe care doar in mintea noastra noi consideram ca nu le avem.
Imagineaza-ti ca persoana respectiva vine si intradevar iti astupa toate gaurile.
Daca mie nu-mi place corpul meu, ma voi indragosti foarte repede de un barbat care este increzator in ceea ce priveste aspectul lui fizic, adica vine cu aceasta incredere foarte puternica ca el este frumos si imi astupa gaura mea proprie ca eu nu sunt frumoasa.
Probabil ca eu voi face acelasi lucru pe alte aspecte la care el nu este atat de increzator in sine si ne cuplam.
Ne apropiem unu de celalalt, pentru ca intr-o relatie de cuplu este maximul de intimitate pe care il putem atinge si fizic dar si emotional, si ne astupam unu’ altuia gaurile si suntem foarte fericiti.
“Bai, ce tare! Uite, de cand sunt cu Paul, Paul ma complimenteaza in ceea ce priveste trupul meu si ma simt mai bine! Mi se pare ca sunt mai frumoasa!”
Dar daca eu nu sunt in stare sa ma bucur cu adevarat in sinea mea, cu sau fara Paul in viata mea, de cum arata corpul meu cu calitati si defecte, indiferent de cum arata, inseamna ca eu raman cu lipsa.
Si pe diverse aspecte ale vietii noastre, nu stiu… eu sunt punctuala, el are un management al timpului foarte prost.
Eu vin catre el si completez, la randul meu, o gaura.
El se asteapta ca eu sa fiu cea care sa aiba grija tot timpul ca sa fim punctuali oriunde am merge sau sa-i aduc aminte de toate lucrurile pe care trebuie sa le faca.
Nu isi rezolva problema, ci se asteapta ca eu sa-i rezolv problema asa cum eu ma astept ca el sa ma complimenteze permanent astfel incat sa ma simt frumoasa.
Nici unu nici celalalt nu face eforturi pentru a-si corecta anumite perceptii despre propria persoana sau anumite defecte pur si simplu… si ne cuplam, si ne astupam gaurile unu’ altuia.
Dar ganditi-va putin ca de fapt ne infigem unu’ altuia niste sabii in corpuri.
El in momentul in care imi astupa o gaura din stima mea de sine – cum punem dopul la sticla, trebuie sa se infileteze, sa se infiga pur si simplu, iar eu la randul meu trebuie sa fac acelasi lucru cu el.
Sa zicem ca facem acest lucru si suntem ok cu asta, nu ne doare, nu ne deranjeaza, ci suntem bucurosi.
“Ia uite, de cand sunt cu Paul ma simt mai bine in corpul propoiu pentru ca Paul ma complimenteaza, iar Paul este mult mai punctual pentru ca eu am grija tot timpul sa-i aduc aminte sa nu intarzie.”
Dar o relatie este un dans.
Daca mergem in continuare pe analogia pe care am facut-o mai devreme, ok, ne-am astupat gaurile, si acum ce?… pentru ca de fiecare data cand eu ma misc ii zgandar lui ranile si de fiecare data cand el se misca imi zgandara mie ranile inevitabil. Inevitabil!
De aceea relatile in care intram fara a avea cu adevarat incredere in noi, fara a ne iubi cu adevarat pe noi insine sunt fara exceptie dureroase.
Cu cat sunt mai profunde ranile, cu cat sunt mai multe rani in corpul nostru, cu atat relatiile respective vor fi mai dureroase.
Mergand pe analogia de mai devreme, daca Paul la un moment dat se supara pe mine si inceteaza sa-mi mai faca complimente brusc va fi ca si cum mi-ar fi tras presul de sub picioare si o sa ma simt urata si grasa pentru ca toata increderea mea in mine in ceea ce priveste aspectul placut al corpului meu este dependenta de el; iar daca eu incetez sa-i mai aduc aminte ca intarzie, viata lui va fi haotica pentru ca s-a obisnuit sa se bazeze pe mine.
Nu numai asta… daca el inceteaza sa ma complimenteze fiind atat de dependenta de aceste complimente pe care el mi le face, daca la un moment dat uita, incep sa-i reprosez acest lucru iar complimentele pe care mi le face din placere devin o obligatie si nu le mai face din placere; iar reamintirile mele continue catre el sa tina minte sa faca aia si aia, in mintea lui cel mai probabil se transforma in cicaleala, iar pentru mine de asemenea devine o obligatie pentru ca suntem doi adulti care intram in aceasta relatie de cuplu, nu suntem parinti unu’ pentru celalalt.
Dar in momentul in care suntem atat de dependenti unul de celalalt pentru a ne acoperi gaurile din trupurile sufletesti ne comportam ca niste parinti pentru ca parintele este cel care trebuie sa formeze stima de sine a copilului incurajandu-l permanent, parintele este cel care trebuie sa-i dea autonomie, parintele este cel care sprijina copilul in a-si forma niste obiceiuri sanatoase care sa-l ajute sa navigheze in viata mai usor.
In momentul in care parintele critica, pedepseste, respinge, neglijeaza, ignora nu-si face rolul de parinte. Intram in viata de adult cu aceste rani sufletesti si practic ramanem la nivel emotional imaturi si cautam in viata parinti.
Deci primul risc este ca aceste relatii vor fi dureroase fara exceptie aproape.
Care sunt beneficiile?
O relatie care este dureroasa nu este o relatie care ne raneste ci este o relatie care este de fapt o oportunitate fantastica pentru noi sa ne arate ce anume din sufletul nostru trebuie vindecat.
Ii povesteam unui prieten astazi ca acum trei – patru ani daca mi-ar fi spus cineva ca sunt grasa imi strica toata saptamana, ma jur.
Eram atat de complexata ca sunt grasa, ca am fundul prea mare, ca am burta, whatever si ma stresa atat de tare chestia asta; era un punct pentru mine atat de incat daca comenta cineva pe strada, nu conta, barbat sau femeie sau copil “uite ce fund mare are Lia!” sau imi spunea cineva “bai, Lia, vezi ca ar trebui sa mai slabesti” sau “vezi ca in haina asta ti se vede burta”… toata saptamana era stricata.
Nu ma mai puteam gandi la altceva.
Pur si simplu imi strica toata starea, dar nu pentru o zi, nu pentru o ora, ci pentru o saptamana – doua, pur si simplu stima mea de sine se ducea la pamant.
Acum indiferent ce spune lumea in legatura cu aspectul meu fizic primesc feedback-ul “daca pot sa fac ceva in privinta asta bine, daca nu aia e!” N-o sa pot sa fiu niciodata mai inalta decat sunt, sansele ca sa slabesc si sa arat ca la 15-20 ani sunt aproape nule si nici macar nu-mi doresc neaparat acest lucru.
Am facut pace cu corpul meu.
Este cum este si aia e.
Am grija de el ca asa am si facut pace cu el: fac sport, mananc sanatos, dorm suficient, dar nu mai simt nevoia sa-l cioplesc, sa-l supun la antrenamente cate doua-trei ore pe zi, la alergat kilometri intregi, sa-l chinui doar ca sa arate asa cum isi doreste de fapt altcineva. Paradoxal de cand am facut pace cu el si l-am acceptat exact asa cum era la vremea respectiva, am inceput sa slabesc… pentru ca am incetat sa ma stresez pe chestia asta.
De ce spun ca este o oportunitate? In momentul in care partenerul de cuplu face, spune ceva ce ne irita foarte tare, ne deranjeaza, ne raneste de fapt nu ne raneste ci ne atrage atentia “vezi ca acolo ai un punct care trebuie vindecat, pentru ca daca te doare inseamna ca acolo ceva nu este sanatos.”
Nu am cuvinte sa explic cat de misto este chestia asta.
In loc sa stai sa te intrebi toata viata dintr-o postura de victima permanenta “vai, dar de ce viata mea este asa de grea? De ce la mine nu se leaga lucrurile? De ce nu reusesc si eu sa am o relatie de cuplu fericita? De ce nu vin banii catre mine? De ce am tot timpul niste locuri de munca ingrozitoare, in care seful se poarta urat cu mine?” si asa mai departe, te intorci la tine, te vindeci si abundenta se deschide pur si simplu.
Este atat de simplu si atat de complex in acelasi timp.
Asa ca inainte sa aratati cu degetul partenerul de cuplu ca este o tampita, ca este o profitoare, ca este un bou, ca este un porc si asa mai departe, lucruri pe care toti le spunem in legatura cu partenerii de cuplu chiar si cand ne intelegem bine.
Dar avem acel moment in care ne enerveaza si ne simtim raniti, de fapt ar trebui sa-i multumim pentru ca a zgandarit o rana pe care noi refuzam sa o vedem si pur si simplu ne arata directia: “Lia, daca tu te oftici cand cineva iti spune ca esti grasa, inseamna ca ar trebui sa inveti sa-ti iubesti trupul exact asa cum este.”
Ganditi-va la… sigur cu totii ati intalnit situatii paradoxale, nu stiu, un tip super misto care arata foarte bine, destept, jovial si asa mai departe care numa’ si-o ia in freza de la tot felul de tipe; iar in paralel o tipa care este grasa, nu are neaparat super haine, nu scoate non-stop cele mai bune poante pe gura si asa mai departe, si care are un succes la barbati extraordinar si o relatie fericita.
Singura diferenta intre cei doi este ca tipa grasa, in legatura cu care nimeni nu intelege cum a putut ea sa prinda in plasa – ca despre asta se vorbeste adesea – cum a putut ea sa-l prinda in plasa pe baiatul ala bun.
Singura diferenta este ca tipa aia grasa inauntrul ei, in sufletul ei stie ca merita sa fie tratata in cel mai bun mod posibil.
In momentul in care considera ca merita, atunci nu accepta mai putin decat merita.
Alege nu culege.
Asta este o diferenta colosala intr-o relatie de cuplu care porneste pe un fundal sanatos in care stim ca meritam sa fim tratati in cel mai bun mod posibil – sa fim iubiti, sa fim respectati, sa fim alintati – si in acelasi timp avem disponibilitate sa oferim aceste daruri partenerului de cuplu.
Asta este o relatie sanatoasa, cand eu stiu ca merit aceste daruri in relatia de cuplu fata de relatia de lipsa cand caut pe cineva sa ma saleveze si cand nu o face intru in postura de victima “vai, ce mi-a facut!”… nimeni nu mi-a facut nimic, eu am acceptat asa ca asta va recomand: multumiti partenerilor care va zgandare ranile pentru ca va traseaza exact drumul spre vindecare.
Va ajuta sa va identificati harta personala interioara pe care rareori reusim singuri, fara ajutor sa o vedem si ne spun exact punctele slabe.
Este ca si cum ne-ar face arhitectura propiei cladiri si ne spun: “Lia, vezi ca ai o gaura in fundatia ta. S-ar putea sa te prabusesti daca nu o repari.”
Multumiti-le in loc sa-i invinovatiti si apoi reparati singuri gaurile din propria stima de sine pentru ca toti, absolut toti, fara exceptie, suntem perfecti in imperfectiunile noastre si meritam sa fim iubiti in primul si primul rand de noi insine.
Astept comentariile voastre in legatura cu aceasta postare!
Va doresc numai bine si tineti minte: noi toti meritam sa fim iubiti in primul rand de noi insine.
Incepeti relatii din complet si veti avea relatii complete.
Va pupa Lia!