Ep. 44 – Ce inseamna sa fii complet?

  • LOVEcast

Buna, dragii mei si bine v-am regasit la mesajul Liei!

Mi-am propus sa va povestesc astazi despre ce inseamna sa fii complet.

Da chiar, ce inseamna chestia asta?

Marturisesc ca pana anul trecut, cred ca, nici nu stiam despre acest concept, despre “a fi complet” pana cand nu am dat de meditatiile de la Marisa Peer care a declansat la nivel global o miscare care se numeste “I am enough”.

Traducerea in romaneste inseamna “sunt suficient” sau “sunt suficienta” dar ceva imi lipsea pentru ca engleza are foarte multe nuante, iar ulterior dupa ce am avut contact cu aceasta miscare a Merisei Peer – a carei meditatii le recomand cu foarte mare caldura; sunt ieftine, scurte si eficiente -, am avut contact cu Iulia

Barbu care are site-ul aliniereenergetica.ro, iar ea are cateva filmulete pe pagina ei de Facebook si unul dintre ele a fost cel care m-a ajutat sa inteleg acest concept care suna foarte abstract: sunt completa.

Ce inseamna asta?

Povesteste Iulia in filmuletul ala, de fapt da un exercitiu “cum sa iti accepti corpul” pentru ca in societatea actuala cu toata mass media asta, cu tot Photoshop-ul si casele de moda si asa mai departe, cred ca sunt foarte putine persoane care sa fie cu adevarat incantate de aspectul lor fizic.

Ne comparam tot timpul cu un standard care de fapt nu exista si nu este firesc sa existe un standard de frumusete pentru ca din start ne este negata unicitatea.

Si foarte fain povesteste Iulia in filmuletul respectiv ca in momentul in care constientizezi ca este un anumit aspect al structurii tale fizice care nu iti place, sa-ti imaginezi ce ar insemna sa nu-l ai deloc.

Pentru mine a fost mind blowing – am o prietena care are o vorba foarte simpatica: mi-a spart capul cu chestia asta – pentru ca unul din marile complexe ale vietii mele a fost ca am fundul mare.

De cand eram mica asta mi s-a tot spus: “vai, Lia, ce fund mare ai”. Asa o fi, da’ al meu e.

Numai ca pe mine m-a complexat foarte mult timp acest aspect si feedback-urile pe care le-am primit nu m-au ajutat absolut deloc, iar in momentul in care am ascultat acea inregistrare a Iuliei mi-am pus intrebarea “cum ar fi daca nu as avea fund deloc?” not cool; si apoi am luat alte bucati din trupul meu de care nu eram incantata sau pe care le respingem cu totul, si mi-am dat seama ca toate sunt absolut necesare si ca nu conteaza deloc daca sunt sau nu conform standardelor din mass media, conteaza ca exista si asta a fost momentul in care am inteles ce inseamna acest “complet”, ce inseamna sa “fiu completa”.

Copiii cand se nasc au zero complexe.

Uitati-va putin la bebelusi – pana la un an de zile, pana cand incep cat de cat sa mai inteleaga limbajul – ca-i doare la patina ca sunt inalti, ca sunt scunzi, ca au nasul mare, ca au buzele pline/subtiri, fund mare/mic, grasi/slabi, par/nepar, ce vrei tu.

Ii doare la patina pentru ca nu se compara cu absolut nimic – o sa fac un audio la un moment dat despre comparatii.

Exista un articol pe site, www.lia.best, in care am discutat despre comparatii, dar o sa fac si un audio pe tematica asta – pentru ca bebelusii stiu ca sunt intregi, nu se compara cu absolut nimeni si sunt foarte incantati ca simplul fapt ca exista si de faptul ca sunt exact asa cum sunt.

Si practic acest concept “sunt suficienta, sunt completa” se refera exact la acest aspect, la te accepta pe tine insuti exact asa cum este.

Mama, dar ce bine suna chestia asta si internetul este plin de astfel de mesaje de incurajare “accepta-te exact asa cum esti”, iar a aduce in viata noastra aceasta stare de acceptare este incredibil de greu sau pentru mine a fost incredibil de greu.

Pana nu am dat peste acel filmulet revelator al Iuliei si de miscarea asta a Merisei, bai, nu puteam… nu puteam.

Stiam ca am defecte caracteriale, erau foarte multe aspecte ale corpului meu care nu imi placeau, evenimente din trecut, actiuni, decizii pe care le-am luat de care imi era rusine si pe care le respingeam, si asa mai departe.

Dar asta a fost, asa, momentul de big bang pentru mine pentru ca in momentul in care am mers pe ideea de lipsa “ce ar fi daca n-ar fi deloc”, “ce ar fi daca nu as avea fund deloc”, nu conteaza daca e mare sau mic, pai n-as exista si atunci punctul de pornire pe calea asta a acceptarii de sine, poate sa porneasca cu corpul si poate sa porneasca strict de la asta: “orice bucata din corpul meu, absolut orice bucata din corpul meu daca ar lipsi este foarte posibil ca eu sa nu exist deloc.”

Ce ar insemna daca eu nu as avea burta, sunt foarte multe femei in special – am remarcat eu – care sunt complexate ca au mai mult sau mai putina grasime pe burta, dar cum ar fi daca nu ai avea deloc burta? Cum ar fi daca n-ai avea deloc penis? – pentru barbatii care sunt complexati ca este prea mic, de exemplu -.

Cum ar fi daca n-ai avea deloc picioare? – daca ti se pare ca sunt strambe, sau prea scurte, sau prea grase -.

Cum ar fi daca n-ai avea ochi?

Cum ar fi daca n-ai avea nas?

Iar daca sunteti curiosi sa aflati, uitati-va pe poze ca sunt o gramada de oameni care au avut accidente si care nu le mai au deloc.

Iar unele aspecte care nu ne plac la noi, daca le analizam din aceasta perspectiva “cum ar fi daca n-ar fi deloc?”, ati vedea ca ar fi incompatibile cu viata.

Am o prietena a carei prim copil s-a nascut fara sa aiba organele interne in saculetul lor caracteristic, prin urmare cat timp fetita a stat in burta ei chircita, din cauza ca nu aveau acel saculet, organele ei au intrat in unu’ in altu’ si primul lucru care s-a intamplat cu fetita respectiva dupa nastere a fost sa treaca printr-o operatie extrem de riscanta.

Noi nu am trecut prin asta.

Marea majoritate a celor care ascultam acest audio – pentru ca si eu mi le ascult pe ale mele, nu ma dau rotunda doar ca sunt smechera in fata voastra cand va dau sfaturi, ci mi le ascult si eu ca sa ascult sfaturile proprii – din start, din punct de vedere corporal suntem completi, suntem intregi, suntem suficienti pentru ca altfel nu am trai.

Orice bucata din noi care ar lipsi cel mai probabil… cel mai probabil nu am trai.

Pentru ca daca va uitati, si copiii care se nasc fara picioare sau fara maini supravietuiesc si invata sa supravietuiasca si sa se descurce in viata.

Poate nu in Romania atat de mult unde nu sunt programe de integrare, dar uitati-va la filmuletele de pe net.

Asta este primul pas si prima linie de intelegere a conceptului de “sunt suficient”.

Sunt suficient de intreaga cat sa exist, altfel nu as fi trecut de momentul nasterii pur si simplu.

Lucrurile sunt un pic mai abstracte, si mai complexe, si mai greu de identificat si masurat cand vorbim despre caracterul si personalitatea noastra.

Unde de mici copiii, cel putin in societatea in care ne-am nascut noi, critica reprezinta principala forma de educatie.

“Lia esti obraznica”, primim tot felul de feedback-uri din astea generale si foarte ferme, stampile primim de fapt si nu niste feedback-uri si nici macar niste critici constructive, ci pur si simplu stampile: “Lia esti obraznica”, “Lia esti proasta”, “Lia esti grea de cap”, “Lia esti obositoare”; cu siguranta fiecare dintre noi avem exemplele personale, astea sunt ale mele, cele primite de-a lungul copilariei, fie de la membrii familiei, fie de la binevoitorii profesori sau dragele educatoare.

Si din pacate ca si copii asimilam pentru ca pentru noi adultii sunt niste Dumnezei pentru simplul fapt ca ne hranesc si cat de cat ne tin in siguranta, adica cand este un adult in jurul nostru nu murim… asa gandeste copilul.

Adica un adult care nu ma omoara este un adult care ma protejeaza ca sa nu mor si atunci este Dumnezeul meu personal.

Asa ca pentru ca-l privesc ca pe un Dumnezeu cred tot ceea ce spune si sunt convins sau convinsa ca are dreptate.

Aceste feedback-uri si aceste critici formulate in maniera extrem de nefericita sunt cele care creeaza sentimentul ca ceva este in neregula cu noi, iar aceasta credinta ca “nu sunt suficienta”, “nu sunt completa”, “nu sunt suficient de…”, care ce inseamna?… imi lipseste ceva, deci sunt incompleta este ceea ce ne duce ca adulti si ne lasa sa ne prindem in relatii toxice de tot felul, in comportamente toxice care sunt impotriva noastra cum ar fi excesul de alcool, excesul de droguri, excesul de sex, excesul de munca, excesul de mancare, si asa mai departe pentru ca incercam sa completam ceva ce noi simtim ca ne lipseste.

Chiar daca in mintea noastra nu este formulat neaparat acest gand concret, putina lume isi spune de-a dreptul in minte “sunt incompleta”, “sunt insuficienta”; sunt foarte putini care au acest gand formulat foarte clar, dar majoritatea se comporta ca atare.

Vezi femeile care primesc un compliment “vai, Lia, ce bine arati astazi” –Ei pe naiba, a trebuit sa ma dau cu o tona de fond de ten azi dimineata.

Ce spune Lia prin aceasta reactie este “eu am o parere foarte proasta despre mine asa ca nu accept complimente”.

In mintea Liei este ca si cum ai spune “eu stiu ca tu esti Trabant, dar uite te complimentez ca esti Mercedes” si nu te crede pentru ca ea crede ca este Trabant.

Cum putem sa asimilam acest concept ca, de fapt, suntem exact cum trebuie ca persoana, din punct de vedere al personalitatii, al caracterului chiar daca avem comportamente de care ne este rusine, pe care fie le-am facut in trecut, ori fie pe care inca le mai facem?… este sa ne gandim ca orice trasatura de caracter pe care noi o manifestam azi, daca nu ar mai fi deloc, nu am mai fi noi.

Va dau un exemplu personal din nou.

Mi se spune adesea ca vorbesc foarte mult. Doh!

Evident ca vorbesc foarte mult din moment ce am un blog in care vorbesc si fac asta, evident, si in viata personala.

Si mi se spune ca vorbesc mult.

Cum ar fi daca n-as mai vorbi deloc?

Daca as amutii? Nu as mai fi eu.

As ajunge intr-o situatie in care sa fiu incapabila sa mai comunic ceea ce gandesc.

Probabil ca as fi, ori leguma in spital in urma unui accident care mi-a facut creierii praf, ori probabil ca as innebuni daca nu as putea sa comunic absolut deloc, n-as mai fi eu.

Sau “Lia esti nebuna ca tot salvezi animale”.

As mai fi eu daca n-as mai face asta?… nu; pentru ca plecarea asta de a dona la ONG-uri pentru animale sau de a salva animale face parte din mine, este de fapt o manifestare a blandetii mele si atunci in momentul in care eu imi pun intrebarea “cum ar fi daca eu nu as mai salva niciun animal niciodata, as trece pur si simplu cu ochii inchisi pe strada fara sa ma mai uit la ele?” sau nu as mai vedea nici un anunt pe net care sa ma impresioneze, ar insemna sa neg blandetea pur si simplu si nu as mai fi eu.

Ar insemna sa elimin din mine o trasatura de baza. “Lia esti impulsiva.”

Impulsivitatea la ce se refera?… la o forma de manifestare intensa a unor emotii neplacute.

Si atunci practic feedback-ul, daca mi-as pune intrebarea “cum ar fi daca n-as mai fi niciodata impulsiva, daca n-as mai face nimic impulsiva?” probabil ca nu as mai fi niciodata spontana, pentru ca spontaneitatea sta in spatele impulsivitatii ca si stare.

Nu mi-as mai exprima niciodata emotiile de niciun fel, nici bune nici rele, pentru ca in spatele impulsivitatii sta o emotie, deci nu as mai fi eu.

“Lia esti agresiva”. Da, cu siguranta am momente in care sunt agresiva.

Cum ar fi daca n-as mai fi agresiva? Pai nu as fi agresiva nici in indeplinirea obiectivelor mele.

Daca eu nu as fi avut aceasta agresivitate in mine, Lia nu ar mai fi existat.

Nu intamplator exista vorba asta “isi urmareste cu agresivitate scopurile” pentru ca exista si agresivitate constructiva.

Dar cum ar fi daca n-as mai fi deloc agresiva?

Ar insemna ca daca ma ataca cineva pe strada eu nu as riposta absolut deloc.

Asta ar insemna sa nu mai fiu deloc agresiva si n-as mai fi eu.

Probabil n-as mai fi deloc.

Puteti sa faceti acest exercitiu cu toate trasaturile corporale si de caracter care, fie nu va plac voua, fie va sunt reprosate de catre ceilalti si in momentul in care va puneti intrebarea “cum ar fi daca n-ar mai fi absolut deloc”, veti descoperi ca fiecare din ele va fac sa fiti cine sunteti.

Ca oricare dintre aceste bucati care voua nu va plac, care noua nu ne plac la noi insine ca structura fizica sau caracteriala, daca ar disparea n-am mai fi noi, n-am mai fi noi.

Ce putem sa facem dupa ce identificam toate aceste trasaturi care noua nu ne plac este sa ne punem intrebarea “cum am putea sa manifestam aceste trasaturi de caracter intr-o maniera care sa fie mai usor de acceptat de catre ceilalti?”, “cum am putea sa le transformam in calitati in loc sa fie niste aspecte ale personalitatii noastre care ne aduc mai mult neplaceri decat bucurii?”.

De exemplu agresivitatea mea am transformat-o in energie pentru sport, mai exact daca sunt plina de draci alerg ca vantul si ca gandul prin paduri ca sa dau afara.

Cateodata mai urlu in perna, dar partea pozitiva a acestei agresivitati este ca intr-adevar am transformat-o in perseverenta.

Eu am inceput sa lucrez pentru Lia in diverse forme de patru ani de zile – nu neaparat ca blog cat ca aplicatia pe care o vom lansa – de patru ani de zile.

Daca nu as fi avut aceasta agresivitate transformata in perseverenta ma lasam de mult.

Acum patru ani de zile am inceput sa fac sport ca sa revin la o structura corporala potrivita, sanatoasa.

Daca nu as fi avut aceasta agresivitate transformata in perseverenta m-as fi lasat si as fi fost in continuare obeza, cum eram acum patru ani.

Blandetea asta dusa la extrem am mai potolit-o dupa ce am adoptat doi caini si o pisica si am considerat ca familia este completa, dar in continuare ajut doar ca inainte sa donez – ca inainte donam o gramada de bani – ma intreb daca imi permit sa fac acest lucru si daca este neaparat necesar sa donez sumele mari pe care le faceam in trecut.

Am temperat aceasta blandete.

La fel si in ceea ce priveste oamenii pentru ca da, am fost luata de fraiera de-a lungul timpului.

Inainte sa incep sa am gesturi de generozitate imi pun intrebarea daca persoana respectiva chiar mi-a cerut ajutorul, pentru ca inainte il bagam pe gat fiind in rol de salvator, si daca dau din preaplin sau daca nu cumva vreau sa cumpar atentia persoanei respective, adica imi pun intrebarea daca chiar este blandete in spate in gestul meu si daca este un gest de ajutor necesar.

Prin urmare, marea majoritate a timpului am invatat sa imi manifest blandetea printr-o vorba buna, printr-un compliment, printr-o incurajare si inca invat sa astept sa mi se ceara ajutorul inainte de a-l oferi.

Asta o sa fie un audio separat este vorba despre lucrul cu oglinzile sau umbrele cum li se mai spune, dar o sa fie un audio separat.

Prin urmare, dragii mei, suntem completi.

Ne nastem completi, traim completi si murim completi.

Nu permiteti nimanui sa va faca sa va simtiti altfel decat suficient de orice ca sa fiti iubiti, ca sa fiti respectati, ca sa fiti sprijiniti.

Daca v-a placut acest mesaj si credeti ca si alte persoane au nevoie de el, as aprecia foarte mult daca i-ati da share, like, poate chiar pe paginile personale de mass media ca sa ma ajutati sa raspandesc acest mesaj, sa va inscrieti pe canal si sa apasati clopotelul pentru notificari astfel incat sa aflati imediat ce publicam un nou audio.

Pana data viitoare,

Va pupa Lia!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *